Am fost rea cu Horia. Rea și nedreaptă! Eram obosită și am fost rea! Nu merita să fiu așa și nu am nici măcar o scuză. Mi-am cerut iertare, am vorbit și el m-a iertat! Ca întotdeauna! Dar eu mă simt încă vinovată și foarte mică .
Și mă gândesc la el cât de mult mă iubește! Orbește așa cum își iubesc toți copiii părinții! Răi, nedrepți, stupizi, violenți, bețivi sau absenți. Ei îi iubesc oricum cu tot sufletul. Curat, sincer, fără vreo condiționare. Și îi iartă de fiecare dată. Mult mult mai târziu, atunci când nu mai sunt copii încep să își judece părinții, și pe bună dreptate.
Mă gândesc uneori ca eu nu am puterea să trec peste o nedreptate așa cum o face el. Cu seninătate! Ba nu, cu bunătate chiar. Cu iubire spunându-mi parcă „Te iubesc așa cum ești. Ba atunci când o meriți mai puțin te iubesc și mai mult!”
Și cred că de fapt ei ne arată cum să iertăm și cum să iubim fără niciun „dacă”.
Fără „dacă ești cuminte și liniștit te iubește și te laudă mama”, „dacă împarți jucăria mama va fi mândră de cât ești de educat și va crește inima în ea în fața celorlalte mame”, „dacă ești ascultător și faci ce spun eu va curge și mai multă iubire spre tine”. Pentru că fără să vrem, fără să rostim și de cele mai multe ori fără să știm asta le transmitem.
Pur și simplu aș vrea să fie mama te iubește pentru că ești! Și te acceptă exact dar exact așa cum ești: uneori bun, alteori egoist, curajos, fricos, ascultator, năzdrăvan, uneori tăvălit pe jos în supermarket, alteori scoțând pe gură cuvinte nepotrivite pentru care voi fi eu judecată. Cu note bune, proaste, gay sau nu. Mergând pe un cu totul alt drum decât cel visat de mine pentru tine.
Mă străduiesc continuu să învăț de la el. Uneori îmi iese dar de multe ori eșuez lamentabil. Îmi doresc să continui conștient pe drumul ăsta deși uneori este atât de greu că doare. Simt că la capăt ar putea fi adevărata iubire și tare mi-ar plăcea să o simt fie măcar și pentru puțină vreme!
