Părinții comunității LaPrimulBebe au pornit mobilizarea în prima Campanie Umanitară din acest an, dintre cele două organizate în fiecare an de către Asociația LaPrimulBebe. De data aceasta este vorba de o campanie dedicată pacienților care au nevoie de transport aerian pentru a primi o șansă la viață.
#ZborPentruViață 
CAMPANIA UMANITARĂ LA PRIMUL BEBE
CAMPANIA UMANITARĂ LA PRIMUL BEBE“Copilul dumneavoastră s-a născut cu o boală gravă, care din păcate nu poate fi tratată în România. Speranțele de viață sunt… foarte mici. Ne pare rău.”
În fiecare săptămână, cel puțin 2 mame din țara noastră aud aceste cuvinte de neîndurat.
– Cât are? o întreb, în timp ce așteptăm ca ambulanța să ajungă pe pista de decolare.
– Șase zile, îmi răspunde. Nu e bine deloc. S-a născut cu una dintre cele mai grave malformații cardiace: cord stâng hipoplazic.
Asta înseamnă că jumătatea stângă a inimii nu s-a dezvoltat, iar partea dreaptă e nevoită să compenseze. E un efort uriaș care va duce la distrugerea plămânilor în foarte scurt timp. Ca să trăiască are nevoie de trei operații pe cord deschis. Prima trebuie făcută până cel târziu la trei săptămâni de viață. A doua, în jurul vârstei de 3 – 4 luni. Iar a treia, în funcție de evoluție, la câțiva anișori. Partea bună e că pleacă acum spre Italia, unde medicii îl așteaptă pentru operație. E vital să plece atât de repede. După ziua 21 de viață, acest tip de malformație devine incompatibil cu supraviețuirea. Sperăm la ce e mai bine!
6 zile. Atât are David. Și deja luptă pentru fiecare bătaie de inimă. La propriu!
Suntem lângă avion în momentul în care ambulanța apare pe pistă și, brusc, simt cum toată pielea mi se face de găină. În liniștea dimineții, mă doare fizic să văd landoul coborât din ambulanță și urcat cu grijă în avion, în timp ce medicii fixează aparatura pe corpul lui de bebeluș, mult prea mic. Pentru mine, avionul are o altă semnificație și este nefiresc să îl văd transportând un bebeluș grav bolnav.
Cel mai tare mă impresionează însă chipul tatălui așteptând să urce în avion: stângaci, și speriat, ba nu – împietrit. Da, acesta e cuvântul, împietrit. O împietrire pe care doar durerea ți-o poate da. Și oricât încerc să nu fac asta, gândul îmi zboară la copiii mei. La ce aș simți dacă ei ar fi cei urcați în avion, și nu David.
Respir adânc și mă bucur că urc ultima în avion. Îmi dau timp să mă adun, ca să pot să știu ce să-i spun.
Avionul e mic, are doar șapte locuri, iar singurul rămas liber e cel de lângă tată. Nu-și poate desprinde privirea de la David. A lăsat acasă, la Timișoara, doi copii, o fetiță și un băiețel de 3 și 5 ani și o soție sfâșiată care încă se reface după o naștere foarte complicată. Mama îi scrie mesaj după mesaj, până decolăm, iar eu nu pot să nu mă gândesc la câtă neputință și frică simte această femeie despărțită de nou-născutul ei, la doar câteva zile de viață, fără nicio certitudine că îl va mai strânge în brațe vreodată.
Tatăl nu vrea să mănânce nimic din ce i se oferă și nu scoate aproape nicio vorbă. Frica nu îi dispare de pe chip, nici măcar pentru o clipă, în toate cele trei ore de zbor. Tresare de fiecare dată când aparatura bipăie sau când medicul îl verifică sau îi reglează bebelușului tuburile și senzorii.
Medicul care îl însoțește pe micuț este Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți, Marie Curie, numit adesea de părinți „îngerul copiilor” pentru că îi salvează pe mulți dintre cei care se nasc fără prea multe șanse. Unul dintre cei mai buni medici din România și omul care tratează unele dintre cele mai grave cazuri de neonatologie din țara noastră. Pentru secția pe care o conduce, mamele LaPrimulBebe și-au unit puterile acum câțiva ani, în licitația ButonulRoșu, așa că ne bucurăm să ne revedem. Pe domnul dr. Cîrstoveanu îl găsești adesea pe aceste zboruri, singur sau cu parte din echipa lui, însoțindu-i pe copiii grav bolnavi în afara țării. Și care acum zboară cu David spre o șansă la viață.
Aterizăm la Milano și așteptăm pe pistă ambulanța spitalului unde David va fi internat pentru prima dintre cele trei sau patru operații pe inimă. Sunt profund impresionată de echipa care îl preia: profesionistă, calmă, pregătită. Predarea se face fără ezitări, cu grijă și respect, între echipa medicală din România și cea din Italia. Se simte relația solidă pe care o au, o colaborare deja consolidată în sute de cazuri anterioare. La plecare, se îmbrățișează și își spun cu căldură „pe data viitoare”.
Ultima imagine pe care o am de pe aeroportul din Milano este chipul aceluiași tată. Pierdut. Speriat. Cu ochii agățați de copilul lui. Chipul lui rămâne ultima privire pe care o surprind, în timp ce urcă în ambulanță.
În România, în fiecare săptămână, 2 copii sunt trimiși la intervenții în străinătate, intervenții care nu pot fi făcute la noi în țară. Dintre ele, cele mai multe sunt malformații cardiace. Apoi diversele afecțiuni digestive și neurologice.
Atunci când un copil sau un adult nu poate beneficia de tratament în România pentru că nu există aici acel tip de tratament sau de operație, din fericire, există o procedură europeană, valabilă pentru orice stat membru al Uniunii Europene care facilitează accesul la îngrijire medicală într-un alt stat UE, prin intermediul formularului E112. Formularul garantează acoperirea costurilor tratamentului. Din păcate, transportul până la respectivul spital nu este acoperit. Și, de cele mai multe ori, acești pacienți au nevoie de transport asistat medical, o călătorie care nu poate fi realizată cu o mașină obișnuită sau cu un avion normal, având în vedere starea lor de sănătate extrem de sensibilă.
Pentru părinți, coșmarul începe în clipa în care aud verdictul: „Ne pare rău, în România nu există tratament pentru boala copilului dumneavoastră.” Uneori, medicii reușesc să găsească o soluție într-un spital din Europa. Alteori, părinții sunt cei care, disperați, o descoperă. Ei numesc acel moment „momentul speranței”, clipa în care apare o șansă, un loc în care copilul lor ar putea fi salvat. Când primesc răspunsul favorabil de la acel spital, trăiesc un al doilea moment al speranței. Dar exact atunci începe adevărata luptă, aceea pentru care nimeni nu e pregătit. Cum să ajungă acolo cu copilul? Cum îl transportă, în stare gravă, sub supraveghere medicală, când timpul e limitat, iar distanța pare imposibilă?
Adriana, mama a două fetițe gemene de doar 1 an și 8 luni, cu părul blond și ochi albaștri ca cerul, a ajuns la spital cu una dintre ele după ce mâna micuței s-a înroșit fără o cauză clară. Zile la rând, zona a continuat să se umfle, iar răspunsurile întârziau să apară. A bătut pe rând la ușile mai multor secții, la medicul de familie, ortopedie, neurologie, cardiologie, dar nimeni nu știa ce are copilul. „Într-un final i-au descoperit o tumoră. Copila mea de 84 de centimetri avea o tumoră de 14”, povestește Adriana cu ochii în lacrimi. Se simte vinovată că nu a acordat mai multă atenție faptului că fetița nu mai luase în greutate în ultimele două-trei luni. Dar realitatea este că, după vârsta de un an, aproape nimeni nu mai cântărește lunar un copil.
Diagnosticul l-a primit în martie 2020, chiar în momentul în care începea pandemia. A fost internată împreună cu fetița la oncologie, la spitalul Marie Curie, cu diagnosticul de neuroblastom toracal. Inflamația de la mânuță era doar un simptom al acestei tumori. După câteva luni de tratament, evoluția bolii a luat o turnură neașteptată. Deși în teorie tratamentul ar fi trebuit să funcționeze și tumora să scadă, acest lucru nu s-a întâmplat. Tumora a crescut.
În ultima lună, starea fetiței s-a degradat foarte tare. Tumora ajunsese atât de mare, încât apăsa pe trahee, iar micuța abia mai putea respira. A fost o perioadă extrem de grea. În țară nu se mai putea face nimic. Nu putea fi operată. Tumora trebuia însă îndepărtată urgent, dar era localizată într-o zonă foarte dificilă, printre nervi importanți. Aorta era aproape, iar medicii nu puteau vedea clar dacă era sau nu afectată. Aceasta a fost una dintre marile probleme, alături de traheea deja deviată, care o făcea să se sufoce tot mai des.
„Știi cum e să îți vezi copilul că se sufocă și tu să nu poți face nimic? Eram disperată, pentru că din toate colțurile țării răspunsul era același: nu se poate opera în România. Era pandemie, găsisem în Italia un spital care teoretic ar fi putut să o primească, dar nimeni nu zbura, iar copilul meu se sufoca sub ochii mei. Trei zile la rând m-am uitat la geamul acela de la etajul 5 și abia atunci am înțeles de ce nu se deschid complet geamurile în secția de oncologie, doar se rabatează. Sunt sigură că nu am fost singura cu gândurile acelea. Lângă acel geam m-a găsit o asistentă, căreia probabil i s-a făcut milă de mine, și mi-a vorbit despre o asociație care face zboruri medicale.
Am sunat. Și am lungit cat am putut de mult povestea Ioanei mele, din teamă că aș fi putut primi un “nu”. Dar, nu l-am primit. Am primit un “Da, vă ajutăm”. Câteva zile mai târziu eram amândouă într-un avion spre Italia. Am plecat cu gândul că dacă Ioana nu o să trăiască, nici eu nu mă mai întorc vie. Trăisem fiecare secundă a ultimelor cinci luni cu ea în spital. Pe sora ei nu fusesem lăsată să o văd, din cauza pandemiei. Lumea mea era ruptă în două.”
Ioana a fost operată în Italia, iar tumora i-a fost îndepărtată. Când s-au întors în același spital din România pentru continuarea chimioterapiei postoperatorii, medicii au primit-o cu uimire, cu uimirea că încă trăiește. A fost externată exact la un an de la diagnostic și acum este un copil perfect care se bucură de o viață firească. Doar cicatricea operației îi trădează greul.
Adriana a început de atunci o viață nouă. Alături de fetița vindecată. Alături de sora fetiței care și-a așteptat mama un an de zile să vină acasă. Cu statutul de mamă singură, un statut adesea întâlnit în familiile care trec prin boala unui copil. Cu un nou loc de muncă. Cu o lume reconstruită din bucăți.
Dacă în 2019 părinții aflau despre Asociația Blondie de pe internet, astăzi cei mai mulți ajung la ea prin recomandările asistentelor și medicilor. Blondie este singura organizație din România care transportă internațional copiii în stare gravă cu avion medical și echipă specializată la bord. Asociația nu doar că îi duce acolo unde mai există o șansă, dar îi și sprijină pe părinți cu întocmirea actelor și le oferă acces la o a doua opinie medicală.
Povestea avionului ambulanță Blondie a început în 2019. De cinci ani, Asociația susține zboruri medicale către clinici din afara țării pentru pacienții foarte mici, și nu numai, care nu pot fi tratați în România. 2 pacienți pe zi pleacă spre un spital din altă țară pentru boli care nu pot fi tratate în România. 1 din 5 pacienți este copil. Până acum, Blondie a făcut 274 de zboruri, ducând speranță acolo unde timpul înseamnă viață. Fiecare zbor a dus mai mulți copii către spitale din afara țării. În total, peste 1.100 de copii au fost transportați, cei mai mulți, mai mici de o lună. Niciun copil eligibil, cu formular E112, nu a fost refuzat. Niciun pacient nu s-a pierdut pe drum. Cei mai fragili pasageri au fost bebeluși de doar câteva zile. Cei mai mulți aveau sub 21 de zile când au urcat pentru prima oară în zborul care le-a salvat viața.
În acest moment, zborurile se fac cu avioane private care se închiriază din diverse țări Turcia, Franța, Ungaria și fiecare zbor costă în jur de 36.000 de Euro. Pacienților, Asociația Blondie nu le ia niciun ban, totul se acoperă din donațiile oamenilor cu inimă. Da, România este un pământ al oamenilor buni.
Adelina este mama adoptivă a lui Blondie cel adevărat, pe numele său Cristi, un băiețel abandonat, pe care l-a cunoscut când acesta se zbătea în spital pentru viața lui. Din păcate, el nu a avut șansa unei operații în primele săptămâni de viață. Dacă ar fi primit tratamentul la timp, Cristi nu ar fi părăsit această lume la doar 13 ani. În numele lui, Adelina a fondat Asociația Blondie și și-a făcut o promisiune: niciun copil nu va mai fi lăsat în urmă. Că fiecare copil, indiferent de situația materială sau socială, trebuie să aibă la timp acces la tratamentul medical de care are nevoie.
Fără să își propună de la început, Adelina a pus bazele primului serviciu de ambulanță aeriană din România. Un vis născut din durere, transformat în salvarea altor oameni.
În timp ce îmi spune poveștile zborurilor de până acum, mă uit la tabla din spatele ei, plină de numele pacienților care urmează să zboare. Cei mai mulți sunt copii: o săptămână, 1 lună, 1 an, 1 an și 7 luni, 4 ani, 4 ani, 5 ani, 1 an, 14 ani, 17 ani. Urmează un pacient de 26 de ani și un transplant pulmonar, un bărbat de 63. Blondie transportă și adulți, însă pentru un adult, decizia de a pleca din țară și de a se trata departe de casă este mult mai grea. Pacienții din perioada următoare sunt din Oradea, Alba, București, Brașov, Constanța și Timișoara. Cei care pot fi aduși până la București ajung aici, mai întâi. Dacă nu este posibil, sunt transportați la cel mai apropiat aeroport, iar avionul îi preia de acolo.
Apoi îmi povestește despre Ana, mama unei fetițe de trei luni, scoasă recent din terapie intensivă și transportată la Bruxelles. Visul ei cel mai mare era să își vadă fetița îmbrăcată într-o rochiță. Măcar o singură dată. În secția de terapie intensivă, copiii sunt ținuți dezbrăcați, conectați la aparate, iar singurul loc în care mamele își mai pot acoperi cu grijă puii sunt piciorușele. Șosetuțele sunt cele în care își pun toată grija și blândețea. De aceea, dacă vezi vreodată o mamă cumpărând doar multe șosete, în toate culorile și modelele, să știi că este posibil să nu o facă din nevoie, ci pentru că e singurul gest de normalitate pe care îl mai are. În ziua zborului, echipa i-a făcut Anei o surpriză: cu acordul medicului, i-au îmbrăcat fetița în rochiță. Visul Anei s-a împlinit pentru câteva ore.
Cel mai des, transporturile medicale se fac către spitale din Europa, acolo unde copiii pot primi tratamente sau intervenții care nu sunt posibile în România. Dar uneori, sunt solicitați să îi aducă în țară. “Cele mai grele sunt transporturile în care îi aducem să-și petreacă ultimele zile acasă. Zborul 5 a fost un astfel de zbor. A fost pentru prima oară când am fost solicitați să aducem acasă un băiat de 17 ani cu o formă rară de leucemie, care voia să își mai vadă camera pentru ultima oară. S-a rugat mama cu cerul și pământul de noi, ne spunea că băiatul e premiant și că i-a promis că va face tot posibilul ca el să moară în țară. Și din momentul în care ne-a sunat prima dată consulatul, până a aterizat avionul la Cluj, au trecut mai puțin de 24 de ore. A murit la câteva ore după ce a ajuns acasă.”
De multe ori copiii aflați pe ultima sută de metri își doresc să revină acasă, deși toată lumea le sfătuiește familiile să nu se întoarcă. Uneori se lasă convinși, alteori nu. Vor să să își mai vadă cel de-al doilea părinte. Sau își doresc să își vadă camera lor. Să își vadă bunicii, frații, prietenii pentru ultima oară.
“Tot ce ne dorim este să nu moară încă un copil, să dăm șansa încă unui copil să trăiască. Ne ducem misiunea de la un zbor la altul. Da, nu toți copiii supraviețuiesc bolilor pe care le au. Dar atunci când nu supraviețuiesc, știm măcar că nu au plecat de pe pământ pentru că nu au contat. Așa cum s-a intamplat cu Blondie. Cristi a plecat dintre noi pentru că viața lui nu a fost suficient de importantă pentru nimeni încât să i-o salveze. La el, nimeni nu a spus: „Hai să fac efortul de care este nevoie ca să rămână în viață”. Pentru că, uneori, oamenii nu rămân în viață decât cu foarte mult efort.
Pentru el, nu s-a făcut nimic în primele săptămâni de viață, atunci când ar fi fost esențial. L-au lăsat în urmă. De aceea, de fiecare dată când ni se cere ajutorul, facem tot ce este nevoie ca să ținem copiii în viață, să nu îi lăsăm în urmă. Dacă s-ar fi făcut asta și pentru el, ar fi trăit. Blondie ar fi avut astăzi 24 de ani.”
Asociația Blondie și-a dat seama repede că are nevoie de un avion propriu. Un avion ambulanță pe care să se poată baza oricând, fără să îl caute, fără să îl aștepte. Pe lângă faptul că ar reduce semnificativ costurile fiecărui zbor, cel mai mare câștig ar fi acela că ar cunoaște perfect interiorul avionului. Să știe câte locuri are. Ce tip de prize există și dacă funcționează. Dacă încape o targă. Unde și cum se prinde landoul. La ce se leagă aparatura medicală. Pentru că, în primul avion închiriat din Turcia, li s-a promis că are prize funcționale. Doar că nu erau compatibile cu aparatura din România. Norocul a fost că piloții aveau un adaptor.
În acest moment România nu are nicio ambulanță aeriană proprie și funcțională. La fel ca Asociația Blondie, și LaPrimulBebe crede cu tărie că a venit momentul să avem una. Că mamelor și copiilor din România merită să li se arate această grijă. Într-o Românie în care în fiecare săptămână cel puțin doi copii au nevoie să zboare ca să își salveze viața, nu ne mai putem baza pe împrumuturi, pe avioane așteptate, pe emoția lui “putem sau nu putem zbura.” Ar trebui să putem, de fiecare dată când e nevoie.
Pe Adelina am cunoscut-o acum mulți ani și de atunci o urmărim îndeaproape. Am început demersurile pentru o colaborare încă de acum câțiva ani și suntem tare bucuroase că ea prinde viață acum.
În acest moment, Asociația Blondie a adunat toți banii necesari propriului avion și sunt în căutarea celui mai potrivit aparat de zbor pentru ei, atât pentru transport bebeluși, cât și pentru copii mici și adulți.
Ce nu au încă sunt dotările medicale din interiorul avionului, dotări esențiale pentru a efectua zboruri în deplină siguranță. Au nevoie ca acest avion să fie echipat complet cu toată aparatura necesară unui transport medical. Iar pentru această dotare esențială… nu mai există fonduri. Aici intervenim noi, părinții LaPrimulBebe. Împreună avem șansa să echipăm primul avion ambulanță din România, care va transporta copiii în stare gravă. Cei pentru care România nu are încă soluții și pentru care fiecare oră poate face diferența dintre viață și moarte.
Noi, mamele și tații LaPrimulBebe, ne propunem să sprijinim acest demers. Prima și cea mai complexă etapă a acestui proiect constă în modificarea structurii avionului astfel încât să devină o ambulanță aeriană. Această transformare este una în mai mulţi paşi. Se realizează mai întâi un proiect tehnic detaliat, avizat de autorităţile aeronautice, în care se stabileşte exact cum se va modifica interiorul aeronavei respective pentru a permite instalarea tărgii pneumatice speciale, a echipamentelor medicale şi a punctelor de prindere pentru acestea.
Apoi, după obţinerea aprobărilor, avionul este modificat: se demontează scaunele din zonele destinate pacienţilor, se consolidează podeaua, se instalează sistemele de ancorare omologate pentru targă şi echipamente în podeaua avionului, se modifică instalaţia electrică a avionului pentru a permite alimentarea continuă şi sigură a aparaturii medicale, se montează prize medicale compatibile cu aparatura medicală necesară, se asigură acces uşor pentru echipa medicală în timpul zborului şi se configurează spaţiul astfel încât să respecte atât normele de siguranţă aeriană, cât şi cele medicale.
Ulterior, după ce modificările mecanice şi electrice sunt finalizate, urmează finisajele. Obligatoriu, aceste finisaje respectă şi ele atât normele de siguranţă aeronautică, cât şi normele de sterilitate şi siguranţă microbiologică. Mocheta pufoasă dispare şi este înlocuită de un material sintetic care nu permite acumularea germenilor şi care poate fi curăţat uşor. Elementele care ar putea genera “zone murdare” sunt înlocuite. Este un alt proces, la fel de complex.
Toate modificările sunt apoi incluse într-un document care le autorizează din punct de vedere aeronautic (STC – Supplementary Type Certification).
Inima acestui sistem este suportul de targă. Sună simplist, e un suport și atât, nu? Deloc. Este un echipament complex, care include tot ceea ce înseamnă “life support”: butelii de oxigen, sursa de vid pentru aspiraţie, surse electrice stabilizate pentru alimentarea monitoarelor. Cuple specifice care permit interconectarea echipamentelor, atât a celor îmbarcate cât şi a celor mobile care vin “ataşate” de bolnav.
La final, avionul este supus unei inspecţii şi certificări de către autoritatea aeronautică civilă, pentru a primi autorizarea de zbor în regim medical. Orice modificare structurală sau funcţională a unui avion trebuie aprobată de autoritatea aeronautică şi include un demers amplu de documentaţie, teste tehnice şi inspecţii de zbor înainte de avizarea finală.
Pentru toată această componentă de documentaţie, avizare şi modificare efectivă a aeronavei cu toate cele de mai sus, precum şi pentru achiziţia şi montarea unei tărgi speciale pneumatice, un echipament esențial pentru transportul în siguranță al pacienților aflați în stare critică, care nu este o targă obişnuită, ci un sistem avansat ce reduce şocurile şi vibraţiile în timpul zborului, avem nevoie de 320.000 EUR.
Nu este deloc puțin și avem emoții, însă ne dorim ca, împreună, să reușim să îi strângem. Dacă vom depăși acest prim obiectiv, următorul pas va fi dotarea ambulanței aeriene cu echipamentele necesare pentru intervențiile de salvare în zbor, primele pe lista de priorităţi fiind ventilatoarele și monitoarele pentru funcțiile vitale. Acestea vor adăuga aproximativ 65.000 EUR la suma totală necesară.
Ai putea spune: dar de ce nu face statul? De ce trebuie tot noi, părinții, să facem și o ambulanță aeriană? Și pe bună dreptate. Dar noi avem acum două opțiuni: să stăm pasivi în timp ce ne mor copiii în spitale în așteptarea unui transport sau a unei aparaturi performante sau să luăm puterea în mâinile noastre.
Toate statele, chiar și cele mai dezvoltate au zone pe care nu le acoperă. În acele puncte rămase descoperite s-a născut nevoia de societate civilă, acolo au luat naștere acei oameni care au înțeles că e nevoie să se implice în locurile care vor aștepta prea mult.
Oameni care au schimbat vieți, așa cum veți face voi.
Dacă Blondie nu s-ar fi implicat, toți acești 1100 de copii astăzi nu ar fi trăit.
Este foarte greu să se strângă fonduri pentru costurile unui zbor. Pentru mulți oameni, câteva zeci de mii de euro pentru un singur transport par imposibil de justificat. Asta până când copilul bolnav e al tău, până când omul bolnav este cel pe care îl iubești tu. Atunci ai muta munții din loc și nicio sumă nu ar mai părea prea mare.
Realitatea este că sănătatea nu ne este promisă. Nu știm niciodată când noi sau copiii noștri am putea primi un diagnostic de neimaginat. Și tot realitate este că nu știm niciodată când cineva cunoscut nouă ar putea avea nevoie să se urce în acest avion ambulanță.
Ce știm însă este că nicio mamă nu ar trebui să-și privească copilul suferind, întrebându-se dacă va mai apuca ziua de mâine doar pentru că nu există un avion pregătit să-l ducă la timp acolo unde poate fi salvat.
Astăzi, vă chemăm lângă noi, pe voi mamele și tații din comunitatea LaPrimulBebe. Pentru că după atâția ani în care am stat umăr lângă umăr, știm că în inima voastră este loc nu doar pentru copiii voștri, ci și pentru copiii altor mame, copii care luptă pentru viața lor.
Fiți parte dintre oamenii care vor dota primul avion ambulanță din România! Un avion care nu doar transportă, ci dă o șansă la viață acolo unde timpul este vital.
Când intri în această licitație umanitară, tu, mamă LaPrimulBebe, ai grijă de copiii care își fac primul pașaport nu ca să plece în vacanță, ci ca să aibă șansa să trăiască. Nu există imagini mai tulburătoare ca fotografiile din pașapoartele copiilor nevoiți să plece din țară, la doar câteva zile sau luni de viață. De aceea am și ales să le arătăm.
Ce poate fi mai frumos decât să simți că momentul în care ai ales să îți pese a schimbat vieți adevărate? Ale unor copii și ale unor mame, pe care poate nu îi vei cunoaște niciodată, dar despre care știi că încă se mai pot strânge în brațe. Totul pentru că tu nu ai ales să îți întorci privirea.
Ce poate fi mai frumos decât să știm că implicarea noastră, a mamelor din comunitatea LaPrimulBebe va veghea ani de-a rândul mii de copii în zborul lor spre vindecare?
Pentru ca niciun copil să nu mai fie lăsat în urmă!
Dacă ai prieteni sau cunoștințe care nu fac parte din grupurile de Facebook închise LaPrimulBebe, dar vor să se implice sau dacă vrei deja să faci o donație pentru cauză, în afara licitației, poți dona pentru proiectul #ZborPentruViață în conturile:
Asociația La primul bebe, Cod fiscal 33915611, UniCredit Bank
Cont lei: RO59BACX0000001090724000
Cont eur: RO32BACX0000001090724001 (NU îl folosi dacă plătești in lei)
Pentru plata prin Paypal: donez@laprimulbebe.ro
Te poți implica și dacă știi o companie care vrea să sponsorizeze cu 20% din impozitul anual pe profit scriindu-ne la
contact@laprimulbebe.ro
