În calitate de psihoterapeut de familie, sunt interesat să descopăr cât mai multe dintre secretele și strategiile de creștere și educare a copiilor, pentru a putea răspunde cât mai concret nevoilor reale cu care vin părinții la mine, în cabinet. Așadar, vă pot confirma că, la ora actuală, în literatura de specialitate, există nenumărate recomandări, teorii, perspective și opinii cu privire la parenting, iar părinții pot alege în funcție de ideile cu care rezonează și care par a fi cele mai potrivite pentru familia lor. Însă, cred că, indiferent de viziunea teoretică, fiecare strategie de parenting trebuie să cuprindă două elemente de bază: prezența conștientă a părintelui și joaca, ce reprezintă limbajul tuturor copiilor, indiferent de naționalitate, culoare sau rasă.
Structura mea, logică și riguroasă m-a determinat ca multă vreme să consider educația copiilor drept o treabă serioasă și cu care nu ne jucăm. Dar recunosc, cu toată sinceritatea, că m-am înșelat amarnic. Vă rog, nu mă judecați prea tare – am avut și eu o copilărie și, probabil că v-ați prins, nu era definită de joc și joacă. De aceea, a curs ceva apă pe Dâmbovița până să îmbrățișez la modul real ideea că multe dintre dificultățile relației părinte-copil sau dintre problemele comportamentale ale celor mici pot fi abordate și chiar rezolvate prin joc și joacă. Desigur, și azi consider că rolul de părinte este, probabil, cea mai solicitantă profesie din lume;, dar cred că o putem îmblânzi puțin, dacă ne folosim inteligența parentală.
Cele mai recente și moderne cărți de parenting subliniază foarte clar că activitățile ludice integrate în parenting, nu doar că răspund direct nevoilor de bază ale copilului, dar – în plus – diminuează stresul, consolidează atașamentul, rezolvă problemele și aduc buna -dispoziție în familiile noastre. Fie că avem un copil de 2 anișori sau un adolescent de 13, dacă suntem suficient de flexibili și jucăuși, ca părinți, putem descoperi cu surprindere cât de mult ajută jocul și joaca, mai ales dacă nu suntem adepții parentajului punitiv sau centrat pe pedepse. Cine s-ar fi gândit (ca să luăm un exemplu extrem) că, în istoria personală a celor mai mulți criminali, un element comun este faptul că au fost privați de dreptul la joc și joacă, devenind astfel jucăria sorții? Asta, fără să mai vorbim despre mult mai des întâlnitele poveștile de viață în care anxietatea, depresia sau rușinea au acaparat cu totul dreptul la timp liber și distracție, pentru mulți dintre adulții „perfecți” ai zilelor noastre.
În calitate de psihoterapeut, aud nenumărate povești despre copilării mai mult sau mai puțin fericite, și, aproape fără nicio excepție, constat că una dintre principalele lipsuri ale adulților de azi, adică ale copiilor de ieri, este timpul petrecut cu părinții în contexte de joacă. Fără nicio îndoială, copiilor le place să se joace, iar jocul cu cei de aceeași vârstă este un mare plus;, dar, copiilor le place să se joace, în special când sunt micuți, cu părinții lor. Iar în astfel de momente cei mici se simt văzuți, auziți și iubiți. Aletha Solter, renumitul psiholog specializat în dezvoltarea copiilor, spune în cărțile sale că „joaca este una dintre cele mai bune căi de a reîncărca bateriile emoționale ale copiilor”. În timp ce apreciatul Daniel Siegel – după părerea mea, unul dintre cei mai valoroși experți în cultivarea inteligenței parentale – vorbește despre impactul jocului liber asupra dezvoltării și maturizării creierului, afirmând că jocul are efecte benefice asupra stimei de sine a copilului, a dezvoltării limbajului, a exersării empatiei și a abilităților de rezolvare a problemelor.
Tot din experiența terapeutică pot să vă spun că, uneori, părinților le vine foarte greu să se implice alături de copii în activități distractive și nestructurate. E lesne de înțeles și de ce: – Este greu să le oferim copiilor noștri ceea ce noi nu am primit în copilărie. Dar, din fericire, nu imposibil; avem nevoie doar de puțină prezență conștientă și un dram de curaj, pentru a ne reconecta la copilul interior și a debloca energia creativă și a inovatoare. S-ar putea ca, la început, să apară rezistențe și multe frici, mai ales dacă sunteți și voi ușor severi și serioși, așa cum este cazul meu. Dar viața poate fi atât de faină și de ofertantă, dacă învățăm să fim uneori mai puțin serioși și mai mult jucăuși.
Ca idee de final, vă spun doar atât: – Joaca este treaba copilului;, iar treaba noastră, a adulților, este să cunoaștem nevoile de dezvoltare ale acestuia și, în măsura în care se poate, să ne jucăm cu el în fiecare etapă a copilăriei lui, pentru că altfel se va juca viața cu noi.
Gáspár György,
psihoterapeut relațional, autor și co-fondator al conceptului paginadepsihologie.ro