Pentru ca in afara de mame, suntem si femei, sotii, iubite…, consideram ca este foarte importanta incurajarea ingrijirii propriei persoane. Trebuie sa avem grija de noi, de sanatatea si de frumusetea noastra. E important sa fim frumoase in primul rand pentru noi, pentru sufletul si fericirea noastra, apoi pentru cei dragi noua, si, nu in ultimul rand, trebuie sa le dam un exemplu bun copiilor nostri.
Si intrucat teoria e simpla, dar practica ne omoara (pentru ca, sa fim seriosi, dupa aparitia unui bebelus, timpul parca efectiv dispare cu desavarsire), LaPrimulBebe a venit in intampinarea mamelor prin organizarea unui workshop de make up de zi in 10 minute.
Produsele utilizate pentru machiaj au fost produse profesioniste Melkior, iar specialistul care a aplicat machiajul a selectat produsele necesare in functie de fiecare tip de ten.
Astfel, intr-o frumoasa zi de iunie, mamele s-au relaxat la un suc, au socializat si au invatat tehnici de machiaj rapid de zi, adaptat tenului propriu.