Eu am o mare dilemă! Atât bebelușilor cât și copiilor mici li se interzice să se manifeste furios sau zgomotos. Nu au voie să plângă prea tare, să scuipe mâncare, să lovească cu mânuțele, să muște. Apoi când sunt mai mari nu e frumos să urle, să țipe, să trântească, să bată din picior, să spună cuvinte urâte, să plânga a furie sau a neputință. Orice manifestare ar avea îi etichetăm imediat atât noi cât și cei din jur drept „copii răi, needucați. Nu știe părintele să pună limite!” Ok, mbunnn….
Eu vreau să știu ce anume AU VOIE să facă micuții când sunt furioși, frustrați, supărați, se simt neîndreptățiți, umiliți, neînțeleși? Cum să se manifeste ca noi, toți adulții educați și sensibili, să îi putem tolera și agrea în cor că sunt „cuminți, educați, bine-crescuți”? Vreau să știu EXACT ce anume pot face. Asta pentru oamenii întregi la minte, care au mai pus mâna pe câte o carte și au aflat că există viață emotională la bebeluși încă de la început. Că și ei simt!
Îmi tot bat capul și nu am multe idei. Eu, adult de 36 de ani habar nu am să îmi gestionez emoțiile și furiile. Sigur, mi le temperez. Dar reușesc să mi le gestionez tot timpul? Ahahahaha….. NU! Plâng, țip, mă răstesc, sunt ironică, rănesc prin cuvinte spuse exact în așa fel în care să doară rău, fac planuri imaginare de răzbunare, înjur masiv! Desigur în fața lumii doar partea luminată ca să par o doamnă. Păi și sunt totuși una? Nope! Sunt doar un om. Unul fragil, cu spaime și frustrări, nemulțumiri și demoni cât casa. Cu furii vechi și noi și incapacitatea de a mă echilibra de fiecare dată când mă aflu intr-o furtună emoțională.
Plecând de la asta eu vreau să întreb! Un copil mic ce ARE voie să facă atunci când trece la rându-i prin furtună și să fie totuși „educat”? Vreau soluții exacte, nu povești :).