Sâmbătă, 8 iunie, Atena Boca a avut bucuria să întâlnească mamele din comunitatea LaPrimulBebe Galați și Brăila, cu ocazia evenimentului “Curajul de a-ți urma visurile”.
Au fost două ore petrecute ca între prieteni, două ore pe care mamele le-au dedicat ascultării unei povești care inspiră. Pentru că amintirile ascensiunii pe Kilimanjaro sunt mai mult decât povestea urcării unui munte, ci ele vorbesc despre redescoperirea de sine, despre teamă și iubire, despre visuri și dorințe care trebuie transpuse în realitate. Cea mai bună cale de a ne învăța copiii să nu renunțe niciodată la a-și realiza visurile proprii este puterea exemplului oferit chiar de noi. Pentru că mamele fericite cresc copii fericiți.
Mulțumim fotografilor Laura Lupașcu și Valentin Alexandru de la Color Vision Studio, care ne-au fost alături și de această dată și au reusit să surprindă atât de frumos atmosfera caldă a întâlnirii de la Galați.