În plin sezon al virozelor și gripei, perioadă a otitelor, a nasului înfundat și a tusei, am vrut să răspundem la întrebările mamelor din comunitatea LaPrimulBebe și am cerut ajutorul doamnei doctor Angela Crăciunescu, Medic primar ORL pentru a clarifica nelămuririle părinților despre principalele afecțiuni ORL. Am primit peste o mie de întrebări din partea mamelor, le-am strâns pe cele mai frecvente din cele 20 de orașe LaPrimulBebe, iar doamna doctor ne-a fost alături cu binevoință, răspunzând fiecăreia dintre ele. Iată mai jos răspunsurile:
1. LaPrimulBebe: Să începem cu cei mai mici, pentru mamele care ajung acasă cu un nou născut și cu o mulțime de întrebări. Cum se îngrijesc urechile, nasul și limba unui bebeluș? Cât de firesc este nasul înfundat și ceara din urechi la bebeluși?
Medicul răspunde: Urechile bebelușului se curăță în mod normal cu vârful prosopului, atât cât încape, iar bețisoarele cu opritor se folosesc doar la nivel de pavilion. Nasul se curăță cu ser fiziologic și dacă bebelușul are secreții nazale acestea se aspiră cu pompița. Limba bebelușului se curăță cu comprese sterile înmuiate în ser fiziologic. Este firesc să existe ceară la nivelul conductului auditiv extern, deoarece este secreție normală. Nasul înfundat dacă persistă mai mult timp trebuie facută o vizită la medicul specialist ORL.
2. LaPrimulBebe: Ce facem cu acei muci care rămân “în spate”, pe nas nu ies, dar există riscul sa ajunga la plămâni sau la urechi. Cum ii curățăm, cum procedăm?
Medicul răspunde: Secrețiile care rămân „în spate” necesită aspirație nazală deoarece se pot duce traheobronșic și spre urechi. Dacă persistă secrețiile posterioare, este bine să veniți pentru aspirație nazală în serviciul specializat de pediatrie sau ORL.
3. LaPrimulBebe: Mamele vor să afle și ce ne facem cu sforăitul. De exemplu, copilul a răcit în urmă cu 2-3 luni și de atunci sforăie la fiecare somn! Nu mai este răcit, dar continuă să sforăie la somn, ca un om mare. Este normal? Este vorba de polipi? Cum să procedăm mai departe în astfel de cazuri?
Medicul răspunde: Pentru a decela cauzele sforăitului se recomandă videoendoscopie nazală, deoarece cauzele pot fi multiple.
4. LaPrimulBebe: Auzim din ce în ce mai des despre lavajul nazal. Când este el recomandat copiilor și cât de des? Este adevărat că poate împinge mucozitățile spre ureche și astfel apare otita?
Medicul răspunde: Eu recomand ca lavajul nazal să se facă la copilul peste 1 an, în șezut, pentru a nu aspira lichidul de lavaj în arborele traheo-bronșic sau a împinge acest lichid către urechi.
5. LaPrimulBebe: În perioadele în care copilul are viroză cu secreții nazale abundente, există alimente care favorizează producția de mucus și care ar trebui evitate (ex. lactate, banană)?
Medicul răspunde: Secrețiile nazale abundente din perioadele de viroză sunt determinate de agresiunea virusului la nivelul mucoasei nazale și răspunsului individual la această agresiune doar la copilul cu diferite alergii alimentele pot influența secreția de mucus.
6. LaPrimulBebe: Înotul și otitele. Cum avem grijă de sănătatea urechilor în cazul copiilor care iau cursuri de înot? Poate favoriza înotul apariția sau reapariția otitei?
Medicul răspunde: Igiena locala cu vârful prosopului este suficientă. După otită trebuie să aveți acordul medicului ORL pentru a reîncepe înotul.
7. LaPrimulBebe: Când este recomandată vizita la ORL? Ce simptome / stări ale copilului sunt semne că ar trebui un consult?
Medicul răspunde: De urgență trebuie să veniți cu copilul la medicul ORL-ist dacă prezintă otalgie (discomfort sau durere la nivelul urechilor), febră și/sau dureri în gât, sângerări nazale, apariția unei secreții modificate la nivelul urechilor, tuse lătrătoare, stări de sufocare sau suspiciunea de aspirație a unui corp străin. De asemenea, modificarea stării generale poate avea punct de plecare o infecție în sfera ORL.
8. LaPrimulBebe: Ce recomandări aveți referitor la salină? De la ce varstă putem merge cu bebelușii și ce contraindicații sunt, dacă există?
Medicul răspunde: Recomand salina la vârsta de peste 1 an și cu acordul medicului pediatru.
9. LaPrimulBebe: Care sunt cauzele sângerărilor nazale la copii și cum trebuie procedat pentru a ameliora starea copilului?
Medicul răspunde: Cauzele sângerările nazale la copil sunt multiple și pot masca o afecțiune gravă și este necesar consult ORL.
10. LaPrimulBebe: Cât de des putem folosi batista bebelușului? Folosirea ei poate stimula și mai mult secrețiile sau poate usca mucoasa?
Medicul răspunde: Batista bebelușului se folosește la nevoie, când bebelușul are multe secreții care nu pot fi scoase cu pompița. Folosirea în exces poate afecta mucoasa nazală și poate produce și mici sângerări la acest nivel.
11. LaPrimulBebe: Ce simptome are un copil cu polipi? Cum se formează ei și când este cazul de intervenție chirurgicală?
Unele dintre simptomele copilului cu hipertrofie de vegetații adenoide, așa-zișii „polipi” sunt: obstructie nazală cvasipermanentă, respirație orală, apnee de somn, tuse matinală persistentă. Vegetațiile adenoide au structură de ganglion limfatic, deci orice infecție recurentă nazală, persistența secrețiilor nazale poate conduce la creșterea lor. Intervenția chirurgicală se recomandă după consult ORL și videoendoscopie nazală.
12. LaPrimulBebe: Recomandați la intrarea în colectivitate suplimente sau scheme pentru întărirea sistemului imunitar, având în vedere că sistemul respirator superior este cel mai afectat?
Medicul răspunde: Copilul are un sistem imunitar foarte bun. Recomandarea pentru aceste suplimente este strict individualizată.