Nu există om, pe care să mă străduiesc să îl dezamăgesc mai puțin. Nu îl mint niciodată! Și când spun niciodată este niciodată. Nu deformez adevărul ca să îl conving să facă ce vreau eu sau să evit o criză sau un plâns. Încerc însă pe cât pot și mă pricep să îl comunic asertiv și cu empatie.
Dacă vreau să ies în oraș cu o prietenă nu îi vând gogoși învelite în ciocolată. Îi spun că am nevoie de timpul meu la care fiecare dintre noi avem dreptul, inclusiv el. Este de fiecare dată tot mai ușor să o fac. Am înțeles că plânsul lui nu are de ce să fie evitat, că este o trăire firească și naturală. Am ales să trăiesc în adevăr. Simt că odată cu el vine încrederea și respectul. Iar eu am nevoie de ele și copilul meu la fel.
Nu fac pe deșteapta și nu mă cred superioară lui doar pentru că am niște ani în plus. Nu întârzii niciodată când îi spun că vin la o anumită oră, nu port nici măcar o mască, mă țin întotdeauna de cuvânt când promit ceva, chiar de-ar fi să traversez pe jos o țară întreagă, îmi cer iertare când greșesc, recunosc când nu știu ceva, nu sper niciodată că îl voi putea păcăli pueril și că va uita un lucru pe care l-am discutat, doar pentru ca nu are încă, nici macar 5 ani.
Aseară am stabilit împreună că vom citi o carte până la final chiar daca era una lungă și am fi întarziat puțin ora de somn. A adormit până am ajuns la jumatate, dar pur și simplu nu m-am putut opri din citit. I-am promis, și oricât de idiot ar putea suna am simțit că dacă nu ma țin de promisiune nu sunt corectă. Când am terminat-o a deschis ochii și mi-a spus „Mami ești cea mai frumoasă!” Apoi s-a întors și s-a culcat.
Foarte tare