Știam că mai sunt doar câteva zile până nasc și îmi dădeam seama că timpul în doi, doar eu și el, se scurgea rapid. In acea zi de vineri am decis să nu îl duc la grădiniță, deși de obicei nu lipsește orice ar fi. Urma să ne petrecem toatăăă ziua împreună. Doar noi doi! Când i-am spus i s-a luminat fața de bucurie. „Chiar mami, chiar?” Chiar!
Îmi imaginam o zi în natură explorând, dar nu a fost să fie pentru că a plouat cu găleata. Într-un fel mai bine, pentru că ultimele zile de sarcină mi s-au părut epuizante fizic. Și atunci i-am spus: știi ceva H, niciun plan azi! Facem numai ce avem chef și ce vine spre noi!
M-a sunat un prieten care avea doi pui de pisică. Numai bine! Horia iubește pisicile așa că am fost să ne jucăm cu ele. L-am privit o oră cum se joacă cu ele, cum se bucură, se miră, se amuză. Era acolo tot, prezent, fără nicio bucățică în altă parte. Am oprit apoi la cafeneaua noastră cu 4 mese și am băut amândoi o cafea potrivită vârstei. A urmat cățăratul la perete, ca să îmi arate unde merge el cu tati ca băieții.
Apoi rutina de seară încheiată mereu cu cititul unei cărți și iubitul meu în brațe. În timp ce povestea curgea realizam că ar putea fi ultima seară în care suntem doar noi doi. Apoi voi avea câte un braț pentru fiecare pui de om și nu amândouă doar pentru el. Multă nostalgie amestecată cu tristețe! Aproape cinci ani am fost doar noi, o echipă! Iubitul meu mai vreau timp doar cu tine, măcar puțin!
A adormit în brațele mele și cumva atunci și acolo a venit gândul cel bun: da, mai vine un om la noi în familie, dar tocmai acest om îmi dă șansa să stau acasă și lânga Horia încă un an sau doi. De dimineața până seara! Horia are șansa să fim împreună tot timpul multtttt multttt timp. Timp în plus, timp nesperat, timp în care pot repara ce nu am făcut grozav în trecut!
Și așa s-a făcut pace și căldură în mine. A doua noapte a început travaliul