
#PrimaLinie. Lucrul de care m-am temut dintotdeauna cel mai tare, nu știu de ce, a fost moartea părinților mei și a bunicilor care m-au crescut.
Cu bunicii trăiam emoții de la o revedere la alta, de la o vacanță la alta, rugându-mă la fiecare despărțire să îi mai prind și data viitoare în viață.
Pentru părinți încă port această teamă cu mine, doar că de câțiva ani, lângă ea, am așezat și temerile legate de copiii mei.
Îmi aduc aminte cum toată copilăria mea o așteptam pe mama acasă. De oriunde venea: de la birou, din delegație, de la piață. Mă linișteam doar atunci când intra pe ușă și îi simțeam mirosul.
Nu am înțeles niciodată de unde vine această frică și de ce persistă. Poate pentru că suntem legați de părinții noștri pentru totdeauna, prin timp, prin spațiu, prin orice.
Gândul că i-aș putea pierde îmi oprește încă respirația. Astăzi văd aceeași teamă în ochii copiilor mei, disperați să mă găsească, să vin acasă, să fiu lângă ei.
Zilele acestea, realizez că să îmi pierd părinții la distanță, să nu pot fi lângă ei la final, de abia asta ar fi culmea durerii. Durere pe care o trăiesc zi de zi, mii de oameni din toată lumea, chiar în momentul în care citești acest text. Teroarea zilelor pe care le trăim cu toții este mare, neputința noastră la fel.
Un medic italian povestește cum sună prin video-call rudele muribunzilor din spital. Că nu vor să plece dincolo fără un rămas-bun, că sunt atât de singuri în ultimele clipe, și că este sigurul lucru pe care îl poate face pentru ei, la final de drum.
În acest moment peste 200 de cadre medicale din România sunt infectate cu acest virus. Adică unul din zece români infectați este cadru medical. Un procent uriaș, este puțin spus, procent care se mărește de la o zi la alta.
Cadrele medicale care ar trebui să îngrijească bolnavii grav afectați de maladie, sunt ei înșiși victimele ei.
Cadre medicale care de două săptămâni încoace ne trimit mesaje disperate, în care ne cer ajutor, în care ne cer echipamente de protecție.
Cadre medicale care se tem pentru viața lor.
Cadre medicale care ne spun că le plâng copiii
la telefon, și îi roagă să nu moară.
Cadre medicale care nu pot să se întoarcă în casele lor de teama de a nu își infecta familiile, părinții, copiii.
Cadre medicale înnebunite la gândul că fără echipamente de minimă protecție, devin chiar ei autorii infectării altor pacienți.
Ne aflăm cu toții într-o stare de forță majoră istorică. Știți voi, paragraful acela obligatoriu din orice contract, peste care treceam rapid că era standard. Și nah, de câte ori să se repete cutremurul din ‘77 sau Colectiv? 
Nu doar România, ci țările lumii întregi duc o luptă cruntă de supraviețuire. Țările dezvoltate sunt copleșite. Țări, cu sisteme medicale competente, aflate la ani lumină de sistemul românesc.
În acest moment să ne imaginăm că la noi totul va fi bine este naiv.
Să ne imaginăm că sistemul nostru de sănătate sărac, corupt, nedezvoltat va face față, e și mai naiv.
Mărturie stau sutele de mesaje disperate din partea medicilor trimise spre sectorul privat și ong-uri.
În momentul acesta aparatura de terapie intensivă lipsă, inclusiv deja faimoasele ventilatoare mecanice, este vitală. Ca să știm unde ne aflăm, România are 1361 de ventilatoare în timp ce Germania are 25.000 și a mai comandat 10.000 săptămâna trecută.
Dificultatea procurării lor stă în faptul că tot globul se bate pe stocul existent și pe producția imediată, nu se găsesc, sunt tot mai scumpe și se trimit foarte greu.
Deși la domiciliu, echipa asociatiei LaPrimulBebe a înțeles că nu este momentul să rămânem pasivi.
Ci în picioare alături de sistemului de sănătate pe care proiectele noastre l-au sprijinit în ultimii șapte ani. Atât cât am putut, cum am putut.
LaPrimulBebe se așează astăzi în #PrimaLinie, lângă medicii copleșiți, încercănați, umiliți, înghenunchiați. Și prin ei, lângă oamenii care vor ajunge pe mâinile lor lipsite de echipament de protecție.
Ne îndreptăm această campanie specială spre procurarea exclusivă de materiale de protecție, atât de necesare echipei medicale din prima linie: măști, combinezoane, mănuși și ochelari. Produse medicale omologate și profesionale.
Ca să înțelegem amploarea nevoii: un spital ar trebui să folosească în această perioadă, în medie aproximativ 40.000 de măști pe lună. Lucru imposibil de realizat, din păcate, în vremea în care medicii folosesc pungi de gunoi și salopete de zugravi pe post de echipament.
Vă propunem să stăm din nou umăr lângă umăr și împreună să facem ce putem. De data această nu vom reface o secție dintr-un spital, nu vom duce aparatură în maternități.
De data aceasta alegem să stăm lângă oamenii în halate. Ca să ne poată îngriji părinții, ca să poată pleca acasă, ca să aibă șansa să se mai joace cu copiii lor.
În această campanie ne unim forțele cu Oana și Carmen de la Dăruiește Viață pentru a comanda rapid, la sigur și eficient, materialele de protecție omologate, ce se găsesc tot mai rar.
Cu 50.000 de euro putem comanda 1800 de echipamente complete.
Cu 100.000 de euro putem cumpăra 3600 de echipamente.
Cu 150.000 putem lua 5400 de echipamente complete.
În această campanie, deși ne adresăm unei lumi înghețate și izolate credem că nicio sumă strânsă nu este prea mică.
Sigur, că plătim lună de lună la stat pentru sistemul medical am putea zice, sigur că nu este firesc să facem lucruri tot noi oamenii de rând, sigur că ar trebui ca statul să facă și să dreagă. Și la capacitatea lui actuală face ce poate.
Noi putem aștepta împăcați, că nu e treaba noastră. Dar știti ce? Medicii nu mai au timp, bunicii noștri nu mai au timp, părinții noștri nu mai au timp. Nici chiar noi, judecând după faptul că unii membri ai comunității noastre deja au fost deja testați pozitiv și spitalizați.
Să nu uităm că nici copiii noștri nu mai au timp. Aceia care așteaptă să se nască și nu au unde, aceia care se înecă și nu sunt salvări suficiente să ajungă la ei, aceia care se îmbolnăvesc grav sau mai puțin grav și nu au nicio prioritate la îngrijire medicală. Pentru că toate mâinile medicilor din România sunt ocupate.
Să nu uităm că în fiecare clipă noi putem fi unul dintre aceștia. Iar de data asta, chiar ni se poate întâmpla nouă. Mai repede decât putem crede.
Cu această campanie nu vom găsi tratamentul împotriva virusului, nu vom salva o țară, nu vom salva milioane de vieți.
Dar mii pot fi! Și în final dacă putem proteja o singură viață este tot ce ar trebui să conteze!
De plâns România își va plânge morții oricum, de pierdut România va pierde medici oricum. Dar măcar, fiecare dintre noi putem spune că am încercat. Ceva, orice, cât de mic!
Așa cum cerem uneori rugăciuni pentru copiii noștri bolnavi pe grup, crezând în puterea rugăciunii colective, așa am credința că mișcarea noastră împreună ne va ridica energia, optimismul, starea de bine, stima de sine, șansa unui halat alb la viață și odată cu el al unui părinte!
Să stăm umăr lângă umăr pentru #PrimaLinie! Și să ne bucurăm de o licitație în care fie te simți bine că oferi un obiect pe care nu îl mai folosești pentru a face o faptă bună, fie îți promovezi afacerea atunci când este maximă audiență pe cel mai de impact și activ grup din online, fie oferi bani pentru cauză, dar rămâi și cu obiecte folositoare sau cu experiențe wow, pe care de multe ori nu ai ocazia să le accesezi în altă parte.
Nimeni nu are nimic de pierdut! 
Te rugăm dă TAG prietenelor tale din grup în loc de Up!




