
CAMPANIA UMANITARĂ #DIAGNOSTIC85
“Nu am o veste bună”, mi-a spus încet.
“Operat… scoatem… repede… 14 februarie.” Asta e tot ce am auzit, apoi am ieșit în grabă afară ca să pot respira. Cum? Când? Cum?
Am 27 de ani și cancer de col uterin. Imposibil! E imposibil! După această veste nu am fost om zile întregi. Am început să citesc, să vorbesc cu oameni. Am fost sfătuită să îmi refac analizele. “Știți, laboratoarele nu sunt tot timpul la linie.” După două săptămâni iată-mă cu analizele în față. Aceleași analize, trei laboratoare diferite, trei rezultate diferite.
În ultimele câteva săptămâni, mi-am dat demisia, am fost numită pacient cu cancer, am murit și am înviat de zeci de ori și totul a fost o eroare. O eroare de laborator!
Șase ani mai târziu, o mamă primește și ea un diagnostic pentru gemenii ei de doar 4 luni. Robert și Bogdan suferă de imunodeficiență congenitală. Din păcate pentru ei, diagnosticul a fost unul corect. Primul transplant de celule stem la bebeluși de doar 7 luni are loc în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Timișoara. Micuțul Bogdan are parte de complicații și la două luni după operație își pierde viața. Robert supraviețuiește însă și astăzi este un copil sănătos. Unul care revine la spital periodic pentru analize și care își sprijină mama în cele mai grele momente cu un zâmbet. Așa mărturisește aceasta.
În România, în fiecare an, peste 1000 de părinți aud cuvântul cancer, atunci când medicii le pun diagnosticul copiilor lor. În Europa peste 85% dintre copiii cu acest diagnostic se vindecă. La noi, unul din 2 copii nu supraviețuiește. Unul din doi! Principala cauză a ratei scăzute din România este lipsa facilităților necesare pentru diagnosticare și tratament corect.
După ce un copil primește acest cumplit diagnostic începe un șir lung de analize, tratamente dure, analize, chimio, spitalizare, analize, durere, suferință, speranță, chin, analize. Din 40 de județe doar două au spital oncologic pediatric și laboratoare ce deservesc o țară întreagă. București și Timișoara. Mai există secții în alte patru orașe însă în spitale de adulți. În Clinica de Oncologie din cadrul Spitalului de Urgență Copii Timișoara micuții își încep, sau își continuă, viața de pacient cu cancer. Iar părinții lor viața de martor. Martor al durerii, al neputinței, al disperării.
În Timișoara se află singurul centru de transplant de pediatrie din țară, cu acces la toate specialitățile. Mai există un centru la Fundeni, dar fiind în cadrul unui spital de adulți, în cazul în care copilul are complicații de orice natură (cardiacă, etc) e nevoie să fie transportat la un alt spital.
În ultimii patru ani în această clinică s-au operat 174 transplanturi medulare și s-au făcut peste 3000 de proceduri privind diagnosticarea leucemiilor și a altor tipuri de cancer. Analizele specifice depistării nu se fac doar celor internați sau diagnosticați aici. În spitalul din Timișoara se primesc probe din toată țara, pentru a confirma sau infirma teribilul diagnostic.
Diagnosticarea precoce și în profunzime este prima condiție esențială pentru reușita unui tratament și pentru a crește șansa la supraviețuire. Atât în vederea diagnosticării cât și în perioada tratamentului laboratoarele joacă un rol esențial. Dacă analizele sunt greșite, tratamentul nu poate fi corect, iar șansele de supraviețuire scad semnificativ. De asemenea, probele contaminate pot duce la diagnosticare greșită sau întârziată, care, din păcate, poate însemna în multe cazuri moarte.
Proiectul pe care vi-l propunem în ultima campanie umanitară LaPrimulBebe din acest an este #Diagnostic85.
Ne dorim să punem umărul la creșterea procentului de 50% și să ne apropiem, măcar timid, de cel de 85% al Europei. Ne propunem să refacem complet laboratoarele de analize ale spitalului de oncologie pediatrică Timișoara.
De ce? În momentul de față laboratoarele nu sunt deloc la standarde europene. Pentru ca probele să aibă șanse uriașe de necontaminare, laboratoarele au nevoie de infrastructură de calitate și de aparatură performantă. Halucinat este că în aceste laboratoare există deja aparatură performantă de peste un milion de euro, obținută prin diverse donații.
Ce nu are acest spațiu însă este o infrastructură decentă, corectă, renovată.
Instalațiile sunt vechi toate, și orice inundație sau avarie la instalațiile electrice (deja se întâmplă des) pun în pericol nu doar buna funcționare a aparaturii și rezistența ei, dar și buna funcționare a întregului laborator. Pardoselile sunt din gresie cu rosturi, ceea ce nu mai este demult conform noilor reglementări. Fiind o zonă în care se lucrează cu probe sensibile, orice spațiu neconform le poate contamina. În aceste laboratoare există camere în care se lucrează cu aer steril și orice avarie de infrastructură poate afecta probele. Este nevoie de spații protejate special pentru probe, spații la care să nu aibă acces oricine doar deschizând o ușă. O compartimentare corespunzătoare este absolut necesară.
Un laborator la standarde europene înseamnă diagnosticare corectă, respectiv tratament adecvat. Un tratament nici prea invaziv când nu este cazul, nici prea lejer când boala este în stadiu avansat.
Laboratoarele se află la parterul spitalului. Tot la parter există câteva cabinete unde unii dintre cei mai buni medici ai Europei discută cazurile, fac planurile de tratament, planurile de transplant, învață, găsesc soluții. Sunt triste, vechi, neconforme.
Saloanele de tratament ale copiilor au fost amenajate deja, la standarde europene. Dăruiește Viață s-a implicat și a reușit să facă din saloanele acestui spital unele la standarde europene. Pentru cei dintre voi care nu știți, Dăruiește Viață, în frunte cu eroinele sale Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, construiește astăzi primul spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România.
Împreuna cu ele am decis să ne unim forțele și să facem acest proiect.
Pentru partea de laboratoare ne propunem să strângem 140.000 Euro, iar pentru partea de cabinete 40.000 Euro. După refacerea laboratoarelor și a cabinetelor vom avea primul spital de oncologie pediatrica din România, la standarde europene. Proiectul va avea impact zeci de ani de acum înainte și de el vor beneficia zeci de mii de copii. Împreună cu spitalele din București va putea deservi în mod decent, o țară din ce în ce mai bolnavă.
În licitația trecută am câștigat un voluntariat la spitalul Marie Curie, acolo unde am petrecut câteva ore pe secția de oncologie. Capetele de copii fără păr, kilogramele puține, o singură toaletă, copiii strânși într-o cameră pe un singur pat, asta mai văzusem.
M-au impresionat mai puțin? Deloc! La fel de dur, ca de fiecare dată. Ce însă m-a dărâmat cu adevarat au fost „prospăturile” cum le-a numit o doctoriță, una de altfel tare, tare amabilă. Doi părinți și băiețelul lor de doi anișori, ajunși pe secție în acea săptămână. Puteai citi pe fața mamei teroarea, disperarea, chinul unui diagnostic oribil! M-a emoționat înfățișarea lor. Erau ca mine, oameni ce până acum câteva săptămâni lucrau în companii private, oameni îmbrăcați la fel ca mine, oameni care citeau cărțile pe care le citeam și eu. Le-am văzut lângă pat. Acela a fost momentul în care am simțit cu fiecare celulă că această boală nu este un lucru care se întâmplă doar altora. Este o boală care poate poposi în fiecare casă, chiar și în patul copiilor noștri. A fost ziua din care pentru mine, nimic nu a mai fost la fel.
Vă invităm, pentru ultima oară în acest an, să stăm umăr lângă umăr în campania umanitară LaPrimulBebe. Să fim Moș Nicolae pentru toți părinții și copiii #Diagnostic85 și poate într-o zi, și cu sprijinul nostru, acest diagnostic nu va mai însemna moarte 50%.
E o zi frumoasă ca să salvăm vieți!
În următoarele 6 zile 13 comunități LaPrimulBebe licitează produse și servicii pentru a strânge fondurile necesare.
Pentru voi, cei din afara comunității e foarte simplu. Puteți dona în conturile
Donațiile se pot face in conturile:
Asociația La primul bebe, Cod fiscal 33915611, UniCredit Tiriac-Bank
Cont lei: RO59BACX0000001090724000
Cont eur: RO32BACX0000001090724001
La detalii plată scrieți Diagnostic85.




