Misiunea Sistemului Național de Sprijin pentru Mame BebeBunVenit este de a face cunoscute societății românești nevoile emoționale și informaționale ale mamelor în primul an după naștere și de a onora aceste nevoi ale mamelor.
BebeBunVenit este primul Sistem Național de Sprijin pentru Mamele din România cu care am ales să ne adresăm:
- nevoii de cunoaștere a mamelor, faptului că sunt singure, că nu mai au lângă ele structura socială care sa le transmită ce au nevoie să știe atunci când rămân gravide, când devin mame.
- numărului alarmant al ratei de mortalitate infantilă din România. România ocupă locul 1 la mortalitate infantilă în Uniunea Europeană.
- lipsei de cunoaștere a întregii societăți din România a nevoilor emoționale și informaționale a mamelor. Rolul de mamă și importanța lui, mai ales în primii ani este invizibil.
Abordând aceste 3 direcții ajungem să avem un impact pozitiv asupra tuturor mamelor din România, nu doar acoperind nevoile celor din imediata noastră apropiere.
Pentru fiecare dintre aceste 3 dureri/direcții am venit în întâmpinare cu câte un ”element”.
- pentru nevoia de cunoaștere a mamelor prin Programul video BebeBunVenit
- pentru rata alarmantă a mortalitatii infantile prin Caravana BebeBunVenit
- pentru lipsa de cunoaștere a nevoilor mamelor de către societate prin Campania de conștientizare ”Vizibilitate pentru nevoile mamelor”.
Iată în câteva cuvinte ce înseamnă acești trei piloni:
1. Programul video BebeBunVenit este cel mai complex curs video de puericultura din România – alcătuit din 235 episoade scurte și prietenoase, însumând 31 de ore de material cu informații de la experți despre sarcină, naștere, alăptare, îngrijirea bebelușului, viața mamei după naștere, somn și diversificare, cu scopul de a preveni și micșora panicile și anxietățile severe ale mamelor în primele luni alături de bebelușii lor. Pregătește mama pentru ce urmează și îi creează așteptări realiste.

2. Caravana BebeBunVenit merge cu proiecții video educative pentru mamele din zonele cu cea mai mare rată a mortalității infantile din România, adaptate vieții și contextelor lor, la finalul cărora primesc pachete cu haine de iarnă și produse de igienă pentru bebelușii lor, pentru că sărăcia și lipsa accesului la educație sunt principalii factori care duc la foarte mulți bebeluși morți. În România 3 mame își îngroapă bebelușul în fiecare zi.

3. Campania de conștientizare #VizibilitatePentruNevoileMamelor are scopul ca în următorii 10 ani fiecare român să cunoască și să recunoască nevoia de sprijin emoțional și informațional a mamelor după naștere. Dar mai ales să înțeleagă importanța rolului acestora în sănătatea societății în care trăim, fiindcă Viitorul este astăzi în brațele mamelor, iar ele au nevoie de sprijin.

Starea mamei influențează direct starea și dezvoltarea emoțională și cognitivă a bebelușului ei. Pentru o viitoare societate sănătoasă este nevoie de un sistem de sprijin care să înțeleagă și să onoreze nevoile mamelor, în cea mai dificilă perioadă a vieții lor, de tranziție către rolul de mamă.
În fiecare an, peste 30 000 de femei care și-au schimbat domiciliul pentru un loc de muncă sau pentru a întemeia o familie, nasc în alt oraș decât cel în care se află părinții lor. Pentru a înțelege dimensiunea fenomenului, imaginați-vă stadionul Cluj Arena, unde are loc festivalul Untold, plin ochi, cu lăuze cu nou născuți în brațe. Singure, debusolate de atât de multe sfaturi și bombardate cu conținut din toate părțile și toate acestea venind pe fondul schimbarilor hormonale firești de după naștere. Aceste schimbări însemnând prăbușirea progesteronului și a estrogenului din corpul mamei, năvălirea valurilor de oxitocina, prolactină și adrenalină presărate cu oboseală și stres. Aceste schimbări hormonale se resimt în corpul mamei ca un sindrom premenstrual la puterea 500, ca o furtună de stări fluctuante.
Cumularea acestor factori duce la profundă anxietate și în cazurile altor factori preexistenți, la depresie. În România 8 din 10 mame suferă de baby blues sau depresie postpartum.
În cazurile extreme depresia poate duce și la abuz de substanțe și gânduri suicidare.
Un copil crescut lângă o mamă anxioasă și depresivă se transformă într-un adult instabil emoțional. Mamele formează societatea în care noi trăim.
Viitorul este astăzi în brațele mamelor, iar ele au nevoie de sprijin.
Partener principal și promotor
