#VremOM Copilul meu aleargă spre mine plin de sânge. Plânge tare și țipă. Ce Dumnezeu s-a întâmplat? Mi-am luat ochii de la el doar o secundă. O secundă! Leagănul e gol și încă se mișcă, iar copilul care se dădea mai devreme pe el plânge. L-a lovit! L-am rugat de mii de ori să nu mai treacă prin spatele leagănelor când cineva se dă. Îl iau în brațe, îl strâng și aproape plâng cu el, mă uit la capul lui. E gaură! Doamne, e gaură și curge sânge mult. Ce să fac? Țip, țip la soțul meu! Adu mașina! Spital! Atâta pot să spun și apoi îmi trec prin minte cele mai urâte imagini. Mi-aș da palme. Ba nu, pumni! Pumni mi-aș da! Mamă neglijentă și nebună ce sunt! Ajungem la spital, parcăm în față și alergăm cu el în brațe. Este multă lume și înghesuială, dar probabil văzându-l plin de sânge câțiva oameni care așteptau ne spun să intrăm în față. Nu așteptăm foarte mult și ne preia o asistentă, apoi și un medic. Intrăm. Simt mirosul înțepător de betadină și aud zgomote de instrumente. În sala de urgențe e foarte multă agitație, dar totul are o ordine care mă liniștește cumva. Multă aparatură, multe ustensile pe care nu le înțeleg, mulți medici și asistente care repară fiecare câte un om. Îl țin în brațe și îl simt cum suspină. Într-o oră plecăm acasă, cu rețeta în mână și asigurarea că va fi bine. Medicul ne-a vorbit calm, blând și profesionist. L-aș strânge în brațe dacă aș putea, atâta recunoștință simt acum. Capul spart nu e cea mai mare urgență, dar pentru mine, mamă, orice i se întâmplă copilului meu este cea mai mare urgență.
Acelora dintre noi care avem șansa să locuim în orașe mai mari, aceste lucruri ni se par firești. Pățești ceva mergi la spital, chiar la unul privat dacă se poate. Mai ales când e vorba despre copilul tău. Ridicăm din sprânceană atunci când fata de la recepție nu vorbește pe cât de frumos ne-am dori, ne enervăm când așteptăm mai mult.
Într-un mic orășel cu 18.000 de locuitori, la doar două ore de București, atunci când intri în secția de pediatrie aproape poți să simți că vizitezi un muzeu. Ciment pe jos, băi ciobite, scaune de așteptare de pe vremuri, pături tot de atunci, zugrăveală îndoielnică. Ușile? Îmi aduc aminte că am mai văzut aceste uși, atunci când aveam vreo 7 ani și am ajuns într-un spital dintr-o comună. Eram în vacanță și am făcut febră 40. Acum 32 de ani! Singurul lucru care parcă nu se potrivește acestui loc este curățenia. O curățenie extraordinară, parcă cineva a stat să spele fiecare centimetru pătrat cu periuța de dinți. Strălucește și miroase totul a curat. Poposim în salonul de copii de 5-6 ani, vorbim cu mamele și cu cei mici. Stau pe pături liniștiți, nu au jucării. Ne continuăm vizita. Trusele medicale de jucărie din magazine par mai bine echipate decât cabinetul de consultații. Aparatură zero! Mă uit la Oana cu o strângere de stomac. Ea nu se uită la mine, și o cunosc atât de bine deja că aproape pot să spun ce gândește. Este la fel de șocată, dar nu vrea să ne întâlnim privirile ca să nu se înțeleagă ce gândim. Ajungem la salonul de bebeluși, plânge unul dintre ei și am senzația că este al meu. Mai că aș vrea să intru și să îl iau în brațe. Mă gândesc la copiii mei, la cât sunt de norocoași. La cât sunt eu de norocoasă.
Două mame încearcă să își adoarmă copiii pe o pernă, pe picioare. Pot să le descriu fiecare trăsătură, așa de tare m-au impresionat. Două mame care abia au cu ce să trăiască își adorm puii așa cum o făceam și eu. În celălalt salon încă trei bebeluși de câteva luni, tușesc și plâng. Unul are febră mare de tot. Mama e speriată și se uită rugător la tânărul medic, care îi vorbește cu mult respect și blândețe.
Medicul are 35 de ani, o fetiță pe care o iubește enorm și de ceva vreme s-a mutat din Brașov, aici în Moreni unde se implică în comunitate cu mult suflet. Iubește copiii și spune că dacă nu se făcea medic ar fi vrut să fie învățător. Poate de aceea, face întâlniri cu părinții la școala din oraș și îi învață cum să prevină boli. Face educație în mica sa comunitate. În comunitățile mici spune el, nu este nevoie doar de tratament ci și de multă umanitate, atenție și educație. Uneori ține copiii mai mult timp sub supraveghere, doar ca să se asigure că nu vor fi probleme la întoarcerea acasă. Spune că da, este mai comod să lucrezi în spitale dotate, cu echipamente și medici școliți, dar dacă toți medicii ar face asta, la spitalele mici cine ar avea grijă de copii? Este primul medic tânăr pe care orașul l-a avut de ani buni. Un mesaj venit de la una din mamele comunității noastre ne-a atras imediat atenția. Ne-a povestit cum un tânăr medic cu suflet de aur a ajutat-o să aibă grijă de bebelușul adoptat cu o dedicare imensă, atunci când cei care ar fi trebuit să o îndrume nu au făcut-o.
Când i-am spus că am venit la spital special ca să îl cunoaștem i s-au umplut ochii de lacrimi. “Stiti, nimănui nu îi pasă de noi cei din orașele mici. În spitalul ăsta nu s-a mai făcut nimic de când s-a construit. Noi reparăm tot ce putem, lipim pe ici pe colo dar dacă credeți că toți copiii au șanse egale pe pământul ăsta, aici puteți vedea că nu e așa. Nu pot să plec de aici, cine ar avea grijă de ei?” Vizităm și maternitatea, unde face gardă după gardă. “Nu avem medic neonatolog așa că eu văd nou-născuții.”
Ne-am întors în timp! Bine am venit în România, reală!
Anul trecut s-au prezentat la Spitalul Municipal Moreni, secția pediatrie 3694 de copii din care aproape 1500 au fost spitalizați. La Moreni vin copii din localitățile din jur, ba chiar și din Târgoviște. Au auzit de acest medic și vin tot mai mulți. De toți acești copii se ocupă doi medici pensionari și el, plus câteva asistente. “Ar fi minunat dacă ne-ați putea ajuta să punem pe secție linoleum special în locul acestui ciment. Știți nu mai există de ani de zile să ai așa ceva pe jos într-o secție de pediatrie. Ne-ar proteja de o serie de infecții. Poate copiii aceștia nu sunt importanți pentru alții, dar sunt importanți pentru mine și au dreptul la condiții normale chiar dacă nu au norocul să se fi născut în locuri cu spitale mai dotate.”
“ Mereu mi-am dorit ca micii pacienți să mă indrăgească măcar jumătate din cât îi indrăgesc eu”, ne-a spus la plecare.
În ultimii doi ani, peste 10.000 de medici români au plecat să profeseze în alte țări. Veniturile insuficiente, dar mai ales condițiile i-au împins spre spitale moderne, unde își pot face meseria. Mulți dintre ei mărturisesc că dacă ar avea condiții de lucru, remunerația ar veni pe locul doi.
#VremOM este campania umanitară LaPrimulBebe a anului 2019, campanie prin care dorim să punem umărul la a ne păstra medicii pentru copiii noștri. Acei medici pentru care meseria e pasiune. Vrem să punem umărul acolo unde găsim OM bun în meseria lui. OM care să ia ajutorul nostru și să îl ducă la mii de oameni mici în fiecare an, și la miile lor de părinți. OM căruia să îi pese, care să nu strâmbe din nas atunci când cineva nu are bani sau educație, care să mângâie, care să se trezească noapte după noapte și să meargă să vindece ori de câte ori telefonul îi sună, care să lase confortul unui oraș mare pentru a ajuta oameni. LaPrimulBebe își propune să dea acestui om și miilor de copii ce ajung acolo an de an, nu doar un linoleum ci și o secție decentă și civilizată. O secție unde oamenii să se simtă oameni, chiar dacă domiciliul și portofelul nu e la fel de fericit. O secție unde medicii să își dorească să stea, în loc să fugă. O secție unde alți medici să își dorească să vină, medici buni și tineri, medici care respectă fiecare pacient și îl tratează cu umanitate. Ne propunem să renovăm întreaga secție cu reparații și zugrăvit pereți, refacere parte electrică, schimbat uși, renovat băi. Sunt aproape 1000 de mp, 17 băi și 15 saloane. Pentru acestea avem nevoie de 195.000 de Euro. Dacă am strânge încă 45.000 mii am putea să cumpărăm aparatura medicală atât de necesară, scaune de masă, lenjerii și să facem un loc de joacă în spital. În campania #VremOm ne propunem să strângem minim 195.000 Euro pentru refacerea secției.
Iar pentru asta avem nevoie de fiecare dintre voi. Cu absolut orice contribuție! Fiecare 5, 50, 500, 5000 de lei face toată diferența din lume! Acest proiect va impacta în următorii 10 ani, 40.000 de copii și familiile lor iar asta vi se va datora vouă, fiecăreia dintre voi care alegeți să vă implicați.
De fiecare dată când noi pășim într-un spital, pentru un control de rutină sau ceva mai grav și primim îngrijiri măcar decente, în alt colț de țară alte mame și medicii lor se roagă să nu fie nimic grav cu micuții. Pentru că echipamentele și condițiile lor nu sunt doar mai puțin performante, ci lipsesc!
Haideți cu noi în campania #VremOM Este o ocazie minunată să privim spre România, România aceea reală nu cea de pe Facebook sau Instagram. Și nu doar să privim dar să punem umărul la sănătatea și demnitatea unor copii cu mult mai puține șanse față de ai noștri.
Atunci când țara nu se mai uită la copiii ei, poate a venit timpul să o facem noi mamele! #VremOM #FiiOM
Dă tag prietenelor tale din această comunitate, pentru a fi la curent cu campania. Știți momentul acela când, din diverse motive, nu îți iei bilete la un super concert și toți prietenii tăi pun apoi, poze pe FB și povestesc ce fain a fost? Și tu te enervezi că nu ai fost acolo? Așa e și cu licitațiile noastre 
. Atunci când toată lumea va vorbi despre campanie o să vrei să fi fost și tu parte din magia aceasta, în care mame obișnuite schimbă lumea altor oameni prin gesturi atât de ușor de făcut. Hai cu noi în campanie! Spune-ne cum simți acest proiect și TAG your friends!
. Atunci când toată lumea va vorbi despre campanie o să vrei să fi fost și tu parte din magia aceasta, în care mame obișnuite schimbă lumea altor oameni prin gesturi atât de ușor de făcut. Hai cu noi în campanie! Spune-ne cum simți acest proiect și TAG your friends!
