După șase zile de campanie, nouă zile de centralizare, 24 de ore din 24, și efortul comun a aproape 200 de oameni, membri ai echipei și voluntari, am ajuns la momentul mult așteptat, rezultatele Campaniei! Suma minimă anunțată la startul Campaniei, 300.000 de Euro, necesară pentru reabilitarea Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, a fost depășită. Suma totală strânsă este de 354.000 de Euro!
335.500 de Euro din licitațiile organizate în grupurile LaPrimulBebe din 23 de județe și 18.500 de Euro din sponsorizări și donații.
Anul acesta a fost unul cu multe provocări pentru fiecare dintre noi, însă mobilizarea părinților LaPrimulBebe, mame și tați, a făcut posibilă strângerea sumei de 354.000 de Euro.
21.700 de oameni frumoși, inimoși și empatici au ales să se implice și să contribuie în această Campanie umanitară oferind și licitând pentru 13.900 de obiecte și servicii.
”Rezultatul acestei campanii nu este rezultatul a șase zile de implicare, ci este rezultatul unui an întreg împreună, an în care ne-am stat alături cu tristeți și bucurii, ne-am sprijinit emoțional, am organizat evenimente, am pregătit campanii de informare, am lansat Sistemul Național de Sprijin pentru mame BebeBunVenit și împreună, ne-am consolidat sub forma unui tot unitar.” (Oana Popescu, CEO-ul Asociației)
Suntem recunoscători pentru aceste rezultate și le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această Campanie, părinților LaPrimulBebe, voluntarilor, sponsorilor și persoanelor publice care nu au ezitat o secundă în a spune un DA hotărât. Mulțumim Adelina Pestrițu, Alec Blenche, Alex Zamfir, Alina Tănasă, Alist Magazine by Andreea Esca, Antoneta Galeș (Tony Mott), Bere Gratis, Cristian Hostiuc, Cristina Neagu, echipă România Te Iubesc, Elena Lasconi, Kira Hagi, Liana Stanciu, Marius Chivu, Mihaela Noroc, Neti Sandu, Paula Herlo, Republica.ro, Roxana Gabor Iliescu, The Motans, Vlad Voiculescu.

Fiecare mamă și fiecare copil din România contează!
LaPrimulBebe sprijină informațional și emoțional gravidele și mamele din România, în primul an după naștere. Acest sprijin este oferit în comunitățile online, prin campaniile umanitare și prin Sistemul Național de Sprijin pentru Mame BebeBunVenit.
Până în prezent am strâns peste 2.000.000 de Euro, bani cu ajutorul cărora a fost cumpărată aparatură esențială pentru maternități cu grad mare de prematuritate în București, Iași, Galați, Brașov, Sibiu, Cluj, Ploiești, a fost dotată secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la Marie Curie cu un sistem performant de supra-avertizare care scade mortalitatea semnificativ, SINC (Siguranța Îngrijirii Nou-Născuților Critici), a fost renovat spitalul de pediatrie Moreni, renovarea însemnând refacerea integrală a instalației electrice, înlocuirea sistemelor de iluminat, montarea de aparate de climatizare, montarea de pardoseală PVC de uz spitalicesc, refacerea instalațiilor de oxigen, montarea de uși metalice de tip spitalicesc, înlocuirea mobilierului vechi, au fost reabilitate laboratoarele de oncologie pediatrică Louis Țurcanu Timișoara, a fost amenajat un etaj ce ne poartă numele în refugiul părinților cu copii bolnavi de cancer MagicHome și suntem în proces de refacerea a secției de neo-natologie a Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea.