Sâmbătă, 19 octombrie, am fost împreună cu părinții din comunitatea LaPrimulBebe Sibiu la evenimentul “Mese simple în familie – fără păcăleli și compromisuri”, alături de Alina Stoica, terapeut nutriționist Nutribalance.
De la Alina Stoica am aflat că bazele alimentației corecte a viitorului adult se pun încă din primele luni de viață ale acestuia, moment în care se educă gusturile și preferințele culinare, dar se și construiește relația cu mâncarea. Astfel încât mesele să fie o experiență frumoasă, bazată pe armonie și simplitate, nu pe insistența, trucurile sau compromisurile părinților de a mai lua o linguriță. Pornind la drum cu informații corecte și echilibrate, primite din surse bine documentate, avem rolul de a oferi copilului nostru un stil de viață care să îl expună mai puțin la boli precum obezitatea, afecțiunile cardio-vasculare, diabet și altele.
Câteva din informațiile aflate la acest eveniment:
- Copiii învață prin puterea exemplului. Mesele împreună cu toată familia sunt foarte importante pentru copii deoarece astfel vor învăța de la noi un stil de viață sănătos, de aceea este recomandat să luăm împreună cel puțin o masă pe zi.
- Necesarul de apă zilnic se calculeaza astfel: greutatea corporala * 0,04 l. Fiecare dimineață trebuie începută cu consumul de apă: câteva lingurițe pentru copiii mici și aprox. 500 ml pentru adulti.
- A mânca nu înseamnă doar a ne potoli foamea, ci a aduce organismului cât mai multe elemente nutritive benefice, care să îi asigure sănătatea și buna creștere și funcționare.
- Este recomandat consumul produselor integrale în locul celor albe.
- Alimentația sănătoasă înseamnă diversitate în farfurie – legume, fructe în culorile magice: galben, verde, portocaliu.
- Pentru o alimentație echilibrată, trebuie redus consumul de zahăr, care în România este unul din cele mai mari dintre tările europene – 33 kg/persoană/an.
Lidl Romania ne-a fost alături în organizarea evenimentului și de această dată, căruia îi mulțumim pentru sprijinul oferit, precum și pentru cadourile oferite participanților.
Mulțumim Ramonei Dima de la Martin Edu Center pentru fotografiile realizate.
[button color=”purple ” size=”medium” link=”http://www.laprimulbebe.ro/comunitati/” target=”blank” ]Intră în comunitate![/button]