Odată trecute de etapa romantică, multe cupluri întâmpină dificultăți care necesită efort conștient pentru a fi depășite. În special după apariția unui copil, rutina zilnică devine uneori copleșitoare, nevoile copilului sunt permanente, astfel încât nu de puține ori se ridică întrebarea ce este sau unde mai este iubirea/ dragostea/ cuplul, de fapt? Pentru o astfel de etapă este indicată abordarea unui “parteneriat conștient” după cum îl numesc unii autori, referindu-se la faptul că viața de zi cu zi a unui cuplu necesită reflecție, necesită conștientizare pentru a putea evolua. Acum se pune acceptul pe faptul că ceea ce este important este oportunitatea care se naște din încercările la care este supus un cuplu, cea mai mare dintre ele fiind aceea că orice obstacol, dificultate, criză oferă în același timp posibilitatea persoanei de a învăța ceva nou despre sine, de a-și descoperi noi resurse și de a evolua.
Mai mult ca niciodată, devenirea ca părinte pune la încercare capacitatea cuplului de a se transforma și în același timp de a conserva câteva atitudini pozitive. Aceste atitudini pozitive vor fi baza pentru valorile pe care le vor învăța (sau nu) copiii de la părinți: toleranța, iertarea, generozitatea, prietenia, solidaritatea etc.
Vorbind despre agresivitatea în cuplu, spuneam că este foarte important modul în care ne împăcăm. S-a observat ca impăcările sunt eficiente atunci când intre parteneri exista o legătura care se cheamă PRIETENIE. Asa ca dacă este ceva de protejat și de îngrijit in perioada dificilă a devenirii ca parinte alegeti-o pe aceasta.
Cum sa avem grijă de prietenie în cuplu?
1. Partenerii trebuie să fie în permanență la curent cu “CINE ESTE ACUM” cel de lângă mine. A deveni parinte inseamna o mare transformare pentru ambii parteneri, bulversantă, poate chiar si dureroasă uneori, dar cert este că nimeni nu ramane la fel. E important sa fiti la curent cu trairile, dorintele, nevoile, nemultumirile celuilalt, aflând astfel cum si cine este el astăzi. Relatia este un angajament pe care ni-l asumam in fiecare dimineata si avem nevoie sa stim langa cine alegem sa rămânem. E foarte usor să facem asta, pur si simplu punand intrebari care permit raspunsuri deschise (ex. Ce iti place ce-l mai mult la viata pe care o avem acum ca parinti?, Ce iti lipseste?, Ce ti se pare cel mai greu acum? Ce te face fericit? Ce ai vrea sa schimbam pentru a ne fi mai bine ca iubit-iubita? etc.) Adresati o intrebare pe zi (reciproc) si ascultati raspunsul (de preferat fara sa il comentati, doar primiti-l).
2. Exprimati explicit apreciera, afecțiunea și admirația fata de celalalt. Triada “multumesc-te rog-iarta-mă” e obligatorie (fiti cu partenerul măcar la fel de politicos cum sunteti cu musafirii sau cum vă doriți să fie copilul în fiecare zi). Mintea noastră este mai degraba orientată catre a observa ce nu e bine, ce nu merge. Pentru aspectele pozitive este uneori nevoie de un efort constient.
3. Mergeți în întâmpinarea celuilalt, nu va îndepărtati. În interactiunile noastre zilnice, fiecare solicită atentie prin cereri marunte, la care partenerul poate răspunde pozitiv (venind în întâmpinarea nevoii celuilalt) sau poate ignora și respinge. În functie de cum răspundem, fie ne facem un depozit emotional in relatie, fie pierdem din investitiile deja facute. Cererile marunte ale partenerului înseamnă cereri de conexiune, iar creditul afectiv il crestem prin maruntisurile zilnice la care răspundem pozitiv si nu prin gesturile marete si rare.
Acestea sunt 3 modalitati prin care doi parteneri pot întări conexiunea dintre noi. De cat de solida este aceasta conexiune va depinde modul in care cei doi vor face fata momentelor critice atunci când acestea apar.
Ceea ce impiedică cel mai adesea partenerii să fie afectuosi unul cu celălalt sunt experientele neiertate. În privinta aceasta e de stiut ca împăcarea nu vine doar cand există iubire față de celălalt, IERTAREA VINE CAND EXISTĂ IUBIRE DE SINE. Când un partener il raneste pe celălalt (ex. îi frustreaza o nevoie), o face pentru ca rana respectiva este deja in persoană. Iertându-l pe partener, persoana își acordă o sansa de a se îngriji de propria rană cu compasiunea adultului care este acum.
Le cerem copiilor nostri sa fie generosi, iertatori, buni, blânzi etc.. Suntem un exemplu pe măsura in acest sens? Sau le cerem lor sa facă asta pentru a ne completa?
Ioana Kessler este psihoterapeut si consilier psihologic, cu specializare in psihoterapia individuala a adultului si in consilierea psihologica a cuplului, stagiile de formare continua cuprinzand consilierea pre si post natala a mamei, precum si consilierea cuplului cu copii.
Pe Ioana Kessler o puteti gasi pe email, la adresa ioana_brateanu@yahoo.com.