În prag de Sărbători Pascale, mamele din Cluj-Napoca au avut parte de un eveniment LaPrimulBebe în cadrul căruia au putut să afle informații esențiale despre alăptare direct de la Adina Păun, moașă licențiată și absolventă de master în cadrul UMF Carol Davila, consultant în alăptare de peste șapte ani, cu certificare internațională IBCLC (International Board Certified Lactation Consultant).
De la mecanismul alăptarii bazat pe cerere și ofertă la pozițiile de alăptare cele mai indicate pentru un nou-născut și la puseele de creștere prin care trec toți bebelușii în primul an de viață, informațiile prezentate de Adina Păun au fost transmise cu calm, siguranță și căldură gravidelor și proaspetelor mame prezente la eveniment.
Am reținut de la Adina Păun, printre altele, că:
1.Alăptarea nu ar trebui să doară iar, în cazul în care apar dureri, acestea se datorează de cele mai multe ori unei atașări incorecte.
2.Nașterea prin cezariană nu înseamnă o condamnare a alăptarii, întrucât lactația se declanșează în momentul în care placenta se desprinde de uter, și va fi în primul rând determinată de cât de des și de eficient va suge copilul la sân.
3. Alăptarea nu înseamnă un regim alimentar restrictiv pentru mamă, din contră, aceasta ar trebui să aibă o dietă echilibrată și variată și să urmărească reacțiile bebelușului la alimentele consumate.
Alte vești bune pentru mamele care alăptează sunt și reducerea riscului de cancer mamar, ovarian și uterin sau scăderea riscului de osteoporoză.
Conform unui raport din 2017 publicat de către UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății, în colaborare cu Global Breastfeeding Collective, doar 12% dintre nou-născuţii din România sunt alăptaţi în prima oră de la naştere, iar rata de alăptare exclusivă la sân în primele şase luni este de 16%.
LaPrimulBebe și-a propus, încă de la început, să contribuie la creșterea acestui procent și tocmai de aceea organizează evenimente informaționale în mai multe orașe din țară, cu experți ce pot oferi sfaturi și informații valoroase și care pot combate miturile de care se lovesc multe dintre proaspetele mame. Alăptarea exclusivă scade mortalitatea infantilă, riscul de infecții, crește imunitatea și poate face diferența între viață și moarte în cazul prematurilor. Lipsa informațiilor corecte stă, de cele mai multe ori, la baza deciziei de a întrerupe alăptarea în cazul multor mame.
Evenimentul „Evită durerile prin tehnica alăptarii corecte” a fost găzduit în sala Botticelli din cadrul Grand Hotel Italia, o sală frumoasă, perfect echipată la nivel tehnic, într-o locație de 5* extrem de elegantă, în care ne-am simțit foarte bine.
Mulțumim Lidl Romania, care a avut încredere în noi și care ni s-a alăturat în calitate de partener pentru toate evenimentele din acest an. Ne bucurăm tare mult că o companie ale cărei produse sunt foarte apreciate de mamele din comunitatea LaPrimulBebe a decis să ne sprijine.
Mulțumim de asemenea și REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate, cu care am colaborat foarte frumos în trecut și care anul acesta, în vară, va deschide primul spital privat cu servicii integrate din Cluj (maternitate, chirurgie, ambulatoriu și imagistică și laborator).
Mai jos puteți viziona fotografiile surprinse la eveniment de către Andreea Pop (Hotii de Amintiri), fotograful oficial LaPrimulBebe Cluj.