IF

Ce ar trebui să ştie despre autism părinţii care doresc o evaluare medicală a copilului?

Autismul este încadrat în tulburările din spectrul autism-TSA alături de Sindromul Asperger şi Tulburările pervazive de dezvoltare (autism atipic).

Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări clinice, presupuse a fi rezultatul unor disfunctionalităţi de dezvoltare multifactoriale ale sistemului nervos central sau genetice. Cauzele specifice sunt încă necunoscute.
Cercetătorii recunosc faptul că se pot observa anumiţi “precursori” ai acestor tipare comportamentale în etape de dezvoltare ale copilului mult mai timpurii.

Sub 12 luni putem sesiza absența gânguritului, vocalizării, lalalizării, absența interesului pentru persoane, preferința pentru obiecte, nu participă la jocul cucu – bau.

Uneori există o perioadă de dezvoltare aparent normală, după care copilul se izolează şi pierde din abilităţile dobândite. Autismul este diagnosticat mai devreme dacă este acompaniat de retard mental.

Nu există un anumit test pe baza căruia să se poată stabili diagnosticul de autism. CHAT este un instrument de screening (detectare), aplicat de către pediatri sau personal medical specializat în îngrijirea copiilor din prima copilărie. Evaluarea clinică pentru stabilirea diagnosticului se bazează pe înregistrare detaliată a istoricului tuturor semnelor care îi îngrijorează pe părinţi, a istoricului dezvoltării copilului, se analizează nivelele şi ariile de dezvoltare, se inventariază toate bolile pe care le-a avut copilul.

Copiii suspectaţi de vreo problemă de dezvoltare trebuie să beneficieze de o evaluare complexă a stării sănătăţii. Evaluarea capacităţii auditive şi vizuale; evaluare neurologică; examen dermatologic; test genetic pentru sindromul fragil X; examinarea copilului pentru a găsi eventuale sindromuri genetice sau alte probleme de dezvoltare ce sunt asociate uneori cu autismul pot evita diagnosticul greşit de autism.

Observarea copilului în diferite medii de către clinician fie în mod direct sau apelând la filmari video făcute acasă este cea de-a doua cale prin care se face evaluarea.

Tulburările din spectrul autismului trebuie diagnosticate de către echipe multidisciplinare de profesionişti (pediatru, psiholog clinician, psihiatru, logoped, profesor de educaţie specială, asistent social) care să utilizeze instrumente validate de diagnosticare.

Despre Delia Aldescu, consilier psihologic, psihoterapeut si coach
Psiholog cu specializari in psihoterapie sistemica de familie si cuplu, hipnoza clinica, psiho-oncologie, programare neurolingvistica.
Mobil: 0733 098 444, e-mail: office@cabinet-psihologic-online.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


9 + = eighteen

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>