Despre LaPrimulBebe

LaPrimulBebe sprijină informațional și emoțional gravidele și mamele din România. Acest sprijin este oferit în comunitățile online, prin campaniile umanitare și prin evenimentele, cursurile și programele de educație parentală.

Comunitate

LaPrimulBebe este singura comunitate din România premiată de Facebook USA și numită una dintre cele mai de impact 100 de comunități online din lume. Bursa Facebook Community Leadership Program 2018 a însemnat un an de training la cel mai înalt nivel alături de echipa Facebook, în tot ceea ce înseamnă comunități online.

Cu peste 250.000 membri, activăm în toate județele țării.

Ce oferim:

Cursuri și programe de educație parentală
Proiecte umanitare de care beneficiază mame și copii, de două ori pe an
Sprijin online 24/7 în grupurile de Facebook din 41 județe și Diaspora

Misiunea LaPrimulBebe este oferirea unui spațiu online empatic, de încredere, în care mamele primesc sprijin informațional și emoțional în primii ani după naștere.

Proiecte Umanitare

De două ori pe an, părinții comunității noastre își unesc forțele și se implică în campaniile umanitare organizate de LaPrimulBebe, sub forma celor mai spectaculoase licitații online.

Până în prezent am strâns peste 7.500.000 de euro, bani cu care:


am cumpărat aparatură esențială pentru maternități cu grad mare de prematuritate din București, Iași, Galați, Brașov, Sibiu, Cluj și Ploiești;


am dotat Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Marie Curie cu un sistem performant de supra-avertizare, care contribuie la scăderea semnificativă a mortalității;


am renovat secția de pediatrie a Spitalului Municipal Moreni;


am renovat laboratorul de oncologie pediatrică al Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara;


am amenajat un etaj în MagicHOME, refugiul pentru părinții copiilor bolnavi de cancer, etaj care poartă numele comunității LaPrimulBebe;


am renovat Secția de Neonatologie a Spitalului Județean Vâlcea;


am renovat Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung;


am achiziționat aparatură și echipamente medicale pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Județean Sibiu;


am dotat cu aparatură specifică Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași;


am dotat cu aparatură medicală Maternitatea din Oltenița;


am dotat Spitalul de Urgență pentru Copii din Ploiești cu un turn de chirurgie laparoscopică, un aparat de radiologie digitală cu braț mobil și 13 stații modulare de diagnostic pentru Compartimentul de Primiri Urgențe;


în timpul pandemiei de COVID-19, am achiziționat echipamente de protecție pentru personalul medical aflat în prima linie, precum și ventilatoare și monitoare de funcții vitale pentru secțiile de terapie intensivă;


am sprijinit procesul de dezinstituționalizare a copiilor din România, alături de Hope and Homes for Children, prin renovarea, mobilarea și utilarea unor case familiale și prin finanțarea proiectului unei noi case familiale pentru copiii din centrul de plasament de la Rupea;


am dotat Secția de Oncologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni cu echipamente care permit diagnosticarea de precizie și administrarea automată și sigură a tratamentelor copiilor cu cancer;


am dotat Secția de Neonatologie și Maternitatea „Dominic Stanca” din Cluj-Napoca cu incubatoare, ventilatoare, monitoare de funcții vitale, ecografe, injectomate și alte echipamente medicale esențiale;


am strâns fondurile necesare pentru dotarea interiorului primei ambulanțe aeriene externe din România, în cadrul proiectului Asociației Blondie, care transportă copii și adulți către tratamente care nu sunt disponibile în țară;


am strâns fondurile necesare pentru construirea și amenajarea Centrului de Zi din cadrul Spitalului de Paliație pentru Copii realizat de HOSPICE Casa Speranței în București;


în prezent, implementăm transformarea Camerei de Gardă a Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București într-un Compartiment de Primiri Urgențe modern, cu zone distincte pentru urgențe majore și minore, spații de monitorizare și reechilibrare, salon de izolare și un spațiu de așteptare complet renovat.

Educație Parentală

Până în prezent am organizat peste 300 de evenimente de educație parentală, cu 91.000 de părinți prezenți în sălile noastre. Temele abordate au fost cele mai fierbinți pentru mamele după naștere: alăptarea, diversificarea bebelușului, etapele psihologice ale bebelușului, viața de cuplu după apariția copiilor, primul ajutor și educație sexuală, cum să ne protejăm copiii de abuzuri.

Începând cu anul 2020, educația parentală creată de LaPrimulBebe în ultimii 13 ani a ajuns și în online sub forma a 3 platforme care vizează etape și nevoi diferite ale mamelor și ale taților:

  1. BebeBunVenit.ro – (sarcină + 0 – 1 ani) manualul bebelușului – tot ce ai nevoie să știi înainte și după naștere în 235 de episoade video scurte și prietenoase – one time buy – acces 2 ani – 299 de lei.
  2. CursuriParentale.ro – (0 – 18 ani) biblioteca video a părinților – peste 100 de materiale video (cursuri și programe) create alături de 22 de experți care răspund celor mai dureroase întrebări ale părinților – membership lunar – 29 lei/lună
  3. LaPrimulAdolescent.ro (12 – 18 ani) manualul părintelui LaPrimulAdolescent – 12 ore de conținut video din care afli cum să rămâi aproape de adolescentul tău prin tehnici validate cu mii de familii din România. – one time buy – acces 1 an – 279 lei.

Toți părinții care nu obțin venituri și demonstrează acest lucru trimițând un certificat fiscal la contact@laprimulbebe.ro primesc acces gratuit la toate resursele noastre de educație parentală.

Echipa noastră

Echipa „LaPrimulBebe” este o echipă formată din mame ale comunității LaPrimulBebe. Ne dorim să susținem mamele și ne dorim să colaborăm în principal cu mame din comunitatea noastră, pentru orice activitate „LaPrimulBebe”.

Alături de echipa prezentată mai jos, avem peste 300 de voluntari care s-au implicat de-a lungul timpului fie punctual, fie susținut pe o durată mai lungă de timp, oferind fie timpul și energia lor, fie cunoștințele lor de graphic design, fotografie, traduceri, și altele în sprijinul mamelor din România.

”AtenaBoca”
Atena Boca
Fondator
”OanaPopescu”
Oana Popescu
Director Executiv
”EchipaCasandraIrimia”
Casandra Irimia
Manager Departament Educație Parentală
”AncaSima”
Anca Sima
Responsabil Operațiuni Departament Educație Parentală
”BiancaMoja”
Bianca Moja
Responsabil Parteneriate
”CristinaTrifa”
Cristina Trifa
Coordonator Comunități și Voluntari
”IoanaLedaCosteaNicolae”
Ioana Leda Costea-Nicolae
Responsabil Comunități

LaPrimulBebe a luat naștere în 2012, după ce am născut primul copil și am trecut prin cea mai grea perioadă a vieții mele și printr-o depresie post-natală. Departe de orașul natal și de părinți, am creat un grup de Facebook în care am adăugat zece proaspete mame sau gravide, prietenele mele. Am simțit nevoia să vorbesc cu alte mame care treceau în același timp prin ce treceam eu, să am acces la informații rapid și mai ales, să nu mă simt singură în această călătorie frumoasă, dar teribil de grea, aceea de a fi părinte. La orice oră din zi și din noapte, dacă aveam nevoie de un sfat, primeam imediat zeci de răspunsuri.

Astăzi suntem mult mai mulţi. Nu mi-am imaginat câte persoane minunate am să întâlnesc virtual, câte lucruri utile am să învăț și câte fapte bune care vor ajuta mii de copii și de părinți o să fac împreună cu mame pe care nu le-am văzut niciodată. Alături de ele am învățat că drumul spre mine este mai ușor împreună.

Atena Boca – mamă, fondator LaPrimulBebe