Cand s-a nascut fiul meu i-am spus sotului ca ar trebui sa fim responsabili si sa ne protejam mai mult.
Imi doresc ne fim alaturi multi multi ani si sa nu pierdem niciunii momentele minunate din viata de familie. De atunci si pana acum, in mai putin de 2 ani am alergat un maraton de 42km, am urcat Kilimanjaro si astazi am sarit cu parasuta de la 4000m. Nu pare chiar fara riscuri, asa-i? 🙂 Am inteles insa, undeva pe drum, ca este o mare diferenta intre a trai si a fi in viata. Si am ales sa traiesc. In modul potrivit mie. Sa fiu responsabila in alegeri insa nu sa stau tocmai eu in calea propriei fericiri, pentru ca asa cum le spun mereu prietenilor mei eu chiar cred ca fericirea ne-o construim singuri. Asa ca nu o astept de la nimeni.
Echipajul alaturi de care am urcat pe Kilimanjaro mi-a facut cadou o saritura in tandem, saritura pe care o aveam in minte de ceva vreme si care era scrisa deja pe Bucket List-ul meu. Am avut alaturi sotul, fiul si doi buni prieteni care au venit sa se bucure alaturi de mine. Mi-am propus sa fie o experienta in care sa imi controlez cat mai bine mentalul. M-am simtit stapana pe mine si mi-am controlat gandurile, respectiv nu am lasat nici un gand negativ sa vorbeasca cu voce tare. Si asta de cand am fost imbarcata si pana cand s-a deschis usa avionului.
Am sarit cu Marius, un instructor sigur pe el si cu mult umor. Alaturi de mine a sarit fotograful (colegii mei au vrut sa se asigure ca vor avea motive sa rada) si inca 5 saritori individuali. Retin perfect mainile prietenilor mei si ale copilului meu salutandu-ma cand avionul a decolat. Am urcat vreme de 20 de minute pana la 4000m intr-un avion minuscul, cu o singura bancheta pe care stateam eu, instructorul, fotograful si inca o fata. Un baiat statea langa pilot si inca 3 in stanga mea pe jos inghesuiti, langa usa. Am exersat un semn de salut si de incurajare impreuna cu ei. S-a ras pana la 4000m. Am ras si eu :). There was no way back asa ca mi-am zis ca macar sa ma bucur 100% de experienta. La 3000m instructorul meu m-a cablat de el, mi-am pus ochelarii si tot atunci mi-a spus ca acela este primul lui zbor si ca are emotii :))). Glumea, desigur si asta se putea auzi clar din vocea lui.
De la 4000m pamantul se vede putin curbat iar imaginea este impresionanta. Asta ca nu cumva sa uiti cat de sus esti. Cand am ajuns la aceasta altitudine, un baiat din stanga mea a deschis usa avionului si un val de aer rece ne-a izbit puternic. Ne-a salutat si s-a aruncat. A urmat o fata care s-a aruncat direct pe spate. Apoi doi baieti ne-au salutat si s-au aruncat impreuna. Acea imagine absolut ireala, fantastica si incredibila nu am sa o pot uita niciodata. Priceless, once in a lifetime!
Instructorul mi-a spus. Noi urmam! M-a scos deasupra avionului !!! Pur si simplu stateam in aer! Am tinut picioarele in fata pana s-a aseazat el apoi le-am bagat sub avion si am stat intr-o pozitie usor curbata, cam ca pozitia podul de sus. M-a tinut in aer , langa avion si deasupra pamantului in jur de 30 de secunde, adica O VESNICIE! :). Apoi ne-am aruncat. Am zburat mult in partea dreapta a avionului si senzatia a fost incredibila de viteza, nebunie, limita. A durat cateva secunde pana cand m-am obisnuit cu temperatura si viteza de 200km/h. Apoi free-fall-ul a fost superb! Am cazut perpendicular. Nu imi puteam opri zambetul si gandurile de recunostinta catre univers ca am sansa sa traiesc asa ceva. Fotograful s-a apropiat de noi in cadere libera si m-a prins de maini. Am cazut impreuna asa pana cand parasuta a fost deschisa, adica undeva la 1000m. Cazusem in gol 3000m!
Cand s-a deschis parasuta am fost trasi in sus cu mare viteza, apoi lucrurile s-au calmat si am auzit o liniste asemenea celei pe care o auzi doar pe varfuri de munte. M-am bucurat minute in sir de priveliste. Wow! Deci asa este sa zbori!
Instructorul mi-a spus: „am uitat sa iti spun ca eu nu stiu sa zbor drept” si a facut brusc cateva viraje puternice, in care ma indemna sa tin ochii deschisi ca doar de aia zburam cu parasuta :). Superb! Ciudat! Puternic!
Aterizarea a fost super lina si frumoasa. Ce experienta!
Jos ma astepta familia si prietenii alaturi de care am mai stat o vreme ca sa bem ceva si sa vizionam filmul cu mine. Da am si film!
Oamenii de acolo mi s-au parut ultra profesionisti. De la cum arata locul adica impecabil, la muzica de fundal care imprima o stare de relaxare, la echipamentele profi si nu in ultimul rand la oamenii super bine pregatiti. Duri cand era nevoie si incurajatori cand era cazul. Cred ca demult nu am mai primit in Romania servicii de care sa fiu atat de multumita. Nota 10 TNT Brothers!
Orice facem implica riscuri. Unele mai mari, altele mai mici. Insa pana la urma nu putem trai intr-un glob de sticla, cand momentele de fericire sunt tocmai in afara lui. Oare faptul ca plecam la birou cu masina nu implica nici un risc? Si cu toate astea o facem in fiecare zi!
Sunt mama si desi acesta este cel mai important rol al meu nu este singurul asa ca am decis: fericirea mi-o construiesc singura!
