Astăzi la prânz, la masa vecină cinci femei tinere fără copii povesteau vesele. Despre taskurile dificile de la birou, despre stresul provocat de șeful nesuferit, despre cum nu au timp să facă mai nimic, despre cât sunt de obosite când ajung acasă și despre weekendurile în care mai că nu le vine să iasă în oraș de epuizate ce sunt. 🙂 Și am încercat, pentru câteva minute să îmi aduc aminte cum arăta o zi de dinainte să am copil. Ce făceam totuși cu atata timp și minte liberă? N-am putut. Oricât mi-aș dori uneori să mă întorc în timp în acea perioadă, măcar pentru o zi, astăzi ascultându-le am simțit că nu aș da pentru nimic dar pentru nimic în lumea asta zâmbetul lui somnoros de dimineață. Nu aș da pentru nimic mânuțele lui și adorabilele gropițe din coate, care mă caută seara și atunci când mă găsesc se relaxează laolaltă cu tot corpul lui. Nu aș da niciun „te iubesc”, niciun „mama ești o frumoasă”, „mama nu pleca de lânga mine nici măcar până la baie”. Nu aș da nici măcar țipetele, plânsetele și crizele lui. Toate mă învată câte ceva despre mine, despre el, despre noi. Conversațiile ce odată îmi păreau interesante, astăzi îmi par goale și fără sens. Știu însă că fără să le fi avut și eu la timpul potrivit nu aș fi astăzi ceea ce sunt. M-am uitat cu drag la ele și am simțit să mă ridic și să le strâng în brațe, dar mai ales să le spun ce lucruri minunate le așteaptă și câtă iubire va urma. Vreau să ajung acasă și să îi mângâi părul blond, să îl pup tare, dar mai ales să îi mulțumesc că mă face să simt atat de mult în fiecare zi. AtenaBoca