Primul ajutor pentru copii - București

Primul ajutor pentru copii, cu Nicoleta Safca (Crucea Roșie) – București

În această sâmbătă, 30 martie, părinții din comunitatea LaPrimulBebe București au participat în număr foarte mare la evenimentul „Primul ajutor pentru copii”, susținut de către Nicoleta Safca, instructor de prim ajutor la Crucea Roșie Română. Celor 300 de parinți prezenți în sală le-au fost recomandate măsurile corecte și imediate pe care trebuie să le ia în cazul urgențelor medicale apărute la cei mici, până la intervenția medicilor, în situații precum arsuri, fracturi, convulsii, hemoragii, lovituri la cap etc.

INFORMAȚII utile pe care le-am aflat la evenimentul „Primul ajutor pentru copii”:

1. În cazul unui apel la 112, este foarte important sa transmitem aceste detalii: numele nostru, numărul de telefon de pe care apelăm, adresa cât mai precisă la care a avut loc incidentul, numărul victimelor, sexul, vârsta, starea de conștientă a acestora, simptome sau afecțiuni, detalii privind posibilele pericole

2. Să ne asigurăm ca avem la îndemână trusa de prim ajutor acasă sau în călătorii și că este completă.

3. În cazul arsurilor, zona afectată se ține sub jet de apă timp de 10 minute, pentru a calma durerea, după care se acoperă cu pansament steril. Pentru a evita lipirea acestuia, se udă cu apă la temperatura camerei, ulterior aplicării pe rană.

4. Rănile deschise cauzate de tăieturi se spală cu apă și săpun, dinspre interior către exterior, apoi se pansează.

5. În situația unei hemoragii, se aplică presiune pe rană, până la sosirea ambulanței. Este interzisă aplicarea garoului de către personalul nespecializat.

O recomandare extrem de utilă primită de la Nicoleta Safca, instructor de prim ajutor, este sa îi învățăm pe cei mici în ce situații să apeleze chiar ei 112 și ce informații trebuie să transmită.

Dacă doriți să urmați un curs complet de prim ajutor într-unul dintre centrele de formare de la Crucea Roșie, puteți afla informații aici.

Mulțumim partenerilor noștri care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment:

- Lidl Romania, cu care avem o colaborare foarte frumoasă și care sunt alături de LaPrimulBebe deja de 2 ani
Leifheit Romania, companie germană de top, ale cărei produse de curățenie și uz caznic au putut fi testate de participanți chiar la eveniment
Inka Romania – băutură pentru întreaga familie, fără cofeină, realizată din ingrediente 100% naturale, destinata mămicilor și copiilor peste 3 ani
Alexandra Chioveanu – fotograf de familie, care a surprins atât de bine evenimentul în imagini.

 

 Intră în comunitate!