Micul ajutor de bucatar

Micul ajutor de bucătar

Am avut ieri o revelație pe care îmi doresc să v-o împărtășesc. Ca în cazul majorității lucrurilor cu adevărat importante, momentul meu A-ha! de ieri este, de fapt, o constatare din viața de zi cu zi care vine în întâmpinarea nevoilor mele de mamă.

De când am devenit mamă, principala mea nevoie este aceea de a împărți cât mai eficient cele 24 de ore pe care le are o zi, astfel încât să am timp pentru toate lucrurile importante pentru mine: timp pentru cuplu, timp pentru mine, timp pentru serviciu, dar, cel mai important, timp pentru copil, pentru joacă, pentru conectare, pentru nevoile lui. Eh, și de aici cred ca știti și voi cum le aruncăm pe toate în aer și începem să jonglăm în speranța că nu cade nicio “minge” pe jos…sau să cadă măcar pe rând, ca să avem timp să o reparăm pe cea căzută anterior :) . Și tot așa redistribuim cele 24 de ore cât de bine putem fiecare.

Ceea ce am descoperit ieri este că putem trișa puțin și putem cumula o parte din activități fără să facem rabat de la calitate, ba chiar adăugând un plus de noutate și fericire pentru cei mici.

Concret, ieri am avut un mic ajutor de bucătar. Decât să mă grăbesc să fac repede mâncarea singură în bucătărie pentru ca apoi să mai am niște timp de petrecut cu cel mic, am decis să gătim împreună. Și am gătit o salată excelentă pe care am mâncat-o cu toți la masă ulterior. Și uite așa am furat puțin din cele 24 de ore și am câștigat mai mult timp alături de cel mic.

Vă încurajez și pe voi să încercați să gătiți împreună cu cei mici. De ce? Iată câteva motive:

  • câștigați timp de interacțiune și distracție alături de copil
  • cel mic va fi în extaz atât pentru că face o “activitate de om mare”, cât și pentru că face ceva nou alături de voi
  • face parte din procesul de educație pe care noi îl oferim copiilor
  • va fi foarte mândru de rezultat și de faptul că a ajutat si el
  • această tehnică ajută și în cazul copiilor care nu sunt prea mâncăcioși din fire. Implicarea lor în activitatea de pregătire a mesei crește șansele ca aceștia să mănânce de drag

De asemenea, pentru ca experiența să fie cât mai plăcută atât pentru voi cât și pentru cel mic, vă recomand să:

  • vă relaxați
  • vă așteptați că veți avea de curățat în bucătărie probabil puțin mai mult decât de obicei (dar, îi putem implica pe cei mici chiar și în curățenia de după în funcție de vârsta lor, pentru că și această activitate face parte din experiența gătitului, nu? :) )
  • îi echipați pe cei mici în haine comode care pot fi murdărite fără a vă stresa
  • știți dinainte ce activități îi veți putea da celui mic să facă (spălat legume, amestecat ingrediente cu lingura, sortat, gustat – da! și asta e o activitate :), etc)
  • nu vă grăbiți
  • îi implicați în rețetele în care știți că au și ei cu ce ajuta

Atât eu, cât și cel mic am fost foarte încântați de colaborarea noastră de aseara, iar acum piciul își cere drepturile. Vrea să fie numit oficial “Ajutor de bucătar” și să primească și el șorț de bucătărie.

Eu mă voi baza și în viitor pe micul meu ajutor. Vă încumetați și voi?

Salata Micului Ajutor de Bucatar

Leave a Reply

Your email address will not be published.


× eight = 72

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>