fbpx
mother-1171569_960_720

Din însemnările unei mame care nu știa să se joace, autor Ioana Kessler

Nu știu alții cum sunt, dar joaca pentru mine a fost o corvoadă. Sunt o ființă serioasă și cu un înalt simț al ridicolului. Nu-mi vin idei, mă simt falsă când mă strâmb și mă plictisesc repede când mă joc cu copiii. Trag de mine. Am fost un copil jucăuș, plin de imaginație, cu prieteni cu care zburdam pe maidan. Nu prea îmi amintesc nici un moment în care să mă fi jucat cu părinții mei. Copiii cu copiii, adulții cu adulții. Așa era pe atunci. Nu de puține ori am auzit ”stai cuminte”, ”numai la joacă ți-e gandu’ ”, ”treci la lecții, lasă joaca” și altele asemenea. Și, da, la un moment dat, am trecut la lucruri serioase.

Așa ar suna, poate, mărturisirea multor mame pe care le-am cunoscut în ultimii ani. Pentru copiii care am fost, joaca părea să fie ceva ce stătea în calea intrării victorioase în lumea adulților, un defect de fabricație care trebuia corectat. Copiii liberi și spontani, caraghioși și neastâmpărați, au devenit copiii adaptați și cuminți, cu mare respect pentru franjurii covorului din sufragerie ce nu puteau sta decât perfect aliniați. Ca băiat te mai strecurai printre reguli, ca fată, mult mai greu. Se aștepta de la tine să fii ordonată, manierată, curată și supusă. Ce joacă mai e și asta?

Sau poate n-a fost cazul tău acesta. Poate a fost doar cazul unei mari frici de a fi tu însăți, de a fi autentică. Ce e asta? E o frică de fi cine ești, de a-ți exprima nevoile, pentru că, în caz contrar, deranjezi nevoile altcuiva. Ale mamei prea obosite după serviciu, ale tatălui prea rigid și autoritar, ale vreunei bunici bolnave care nu mai suportă zgomotul și câte și mai câte. Și copiii țin mai mult la relația cu părinții decât la propria lor autenticitate. Încet, încet își fac loc rușinea și vina de a fi tu însăți.

Acele fetițe sunt astăzi mame. Mame al căror copil interior e adormit, speriat sau rătăcit, care au în fața lor o mică ființă plină de entuziasm și exuberanță în fața vieții, care le cere să fie aici și acum prezente. Această mică ființă vrea să trezească fetița care ai fost odată, să o invite la a trăi plenar, acum, nu mai târziu; aici, nu în altă parte. E o șansă la recâștigarea vitalității, bucuriei, curiozității și mirării în fața a ceea ce este pur și simplu, aici și acum. Pentru că, da, viața se trăiește în prezent. Dă-i voie copilului tău să-ți fie maestru în cea mai grea încercare a vieții adulte, aceea de a sta în realitatea prezentă. E timpul pentru o treabă serioasă făcută în joacă.

Autor: Ioana Kessler, psihoterapeut si consilier psihologic, cu specializare în psihoterapia individuală a adultului și în consilierea psihologică a cuplului, stagiile de formare continuă cuprinzând consilierea pre și post natală a mamei, precum și consilierea cuplului cu copii.