În comunitățile noastre mereu punem accent pe empatie, pe împărtășire de experiențe cu blândețe, pe a da informații sau sfaturi pertinente și doar atunci când suntem sigure că ajută. Încurajăm mult căutarea unui echilibru.
Tocmai de aceea simt că este important să privim lucrurile și de pe partea cealaltă a râului :). Se folosește foarte foarte des sintagma „fiecare mamă știe ce este mai bine pentru copilul ei.” De obicei cu ea se finalizează discuțiile în care două păreri nu coincid. Un fel de trântit de ușă dar online :). M-am gândit adesea la propoziția aceasta pentru că am văzut-o de mii de ori în comunitățile LaPrimulBebe. Și cumva simt că de fapt o folosim ca pe o scuză, ca pe un scut de apărare în spatele căruia ne ascundem erorile, vinovățiile, neștiința.
În dorința de a fi perfecți riscăm să nu vedem dincolo de „dreptatea” noastră. Alăptam nu alăptam, vaccinăm nu vaccinăm, dormim cu copilul nu dormim cu copilul, diversificare sau blw, etc etc etc. Mai fiecare subiect ce ține de copii împarte lumea în două tabere și atunci când nu ne coincid părerile apelam la veșnicul „fiecare mamă știe ce este mai bine pentru copilul ei.”
Ce benefic ar fi să începem să vedem lucrurile și altfel. Mamele care postează experiențe în comunitatea noastră nu postează ca să se dea deștepte, să judece sau să jignească alte mame. Cred cu tărie că în spatele fiecărei postări sau comentariu se ascunde un scop extraordinar de bun. Acela de a ajuta! Respectiv expunerea publică a unei experiențe care să pună pe gânduri, care să deschidă mintea mamelor spre a vedea lucrurile și dintr-un alt punct de vedere. Iar ăsta nu este deloc un lucru ușor de făcut. Procentual există puține mame care postează și comentează, cele mai multe doar citesc. Să stai în bataia puștii este greu, pentru ca mai mereu vei fi contrazisă sau pusă la zid. Aceste mame o fac însă și este de apreciat! Poate că din grabă nu se găsesc întotdeauna cuvintele potrivite, poate oboseala sau problemele din familie ne fac să spunem lucrurile mai putin delicat, mai puțin diplomat.
În era informației însă simt că datoria mea de mamă este să fiu informată, dar mai ales deschisă la a privi din noi unghiuri și nu doar din ale mele, chiar cu riscul de a-mi asuma că am greșit. Îmi doresc să greșesc, dar mai ales îmi doresc să știu unde am greșit, pentru că doar așa pot repara și îmi pot ajuta copilul și mă pot ajuta și pe mine. Copilul meu nu are nevoie de o mama care nu greșește ci de o mamă care are puterea să recunoască unde a greșit, să repare și data viitoare să facă mai bine. Până la urmă cu toții dorim să luam cele mai bune decizii pentru copiii noștri.
Pentru mine comunitatea LaPrimulBebe a fost cea mai mare lecție de viață, care mi-a arătat că orgoliul nu își găsește locul în meseria de părinte, în fața deschiderii către informații. Înainte să nasc eram SIGURĂ că voi alapta 3-6 luni, că mă voi întoarce la birou in 6, că bebelușul va dormi în camera lui așa cum se cade unui bebeluș „independent” și că pedepsele și recompensele vor fi modul în care vreau să îmi cresc copilul. Doar nu o să mă fac eu de rușine cu un copil care se tăvălește pe jos, prost educat fiind. Guess what? Am alăptat doi ani, m-am întors la job după un an și patru luni, am dormit toți trei și iubesc ideea de parenting necondiționat. Și mă simt bine cu alegerile mele și totul datorită mamelor de aici, mamelor care au avut curajul să expună și păreri incomode care m-au făcut să mă uit în oglindă și să recunosc că poate nu dețin eu adevărul absolut!
Nu suntem aici ca să dovedim nimănui ce mame perfecte suntem, pentru că numai perfecte nu suntem. Suntem aici ca să ne sprijinim și să aflam multe moduri în care putem fi părinți și oameni mai buni. Vă propun să lăsăm deoparte sentimentul că suntem incriminate de postările sau comentariile altor mame și să fim deschise la minte, deschise către informații noi pe care după ce le aflăm, avem marea șansă sa le trecem prin propriul filtru, să ne documentăm în plus, apoi să le aplicăm sau nu. Propun să trecem mai ușor peste formă și să privim fondul față în față, cu mult mult curaj. In spatele fiecărui gând „eu știu cel mai bine” se ascunde de cele mai multe ori un ocean de nesiguranță.
Și eu cred că nimeni nu știe ce este mai bine pentru copilul lui, doar că în sensul în care nimeni nu ne cunoaște copilul mai bine decât noi. Că doar noi știm ce este mai bine pentru el, hmmmmm….. Asta se învață! În timp, cu multă deschidere, efort și cu dragoste infinită pentru noi și pentru copiii noștri.