„DRAGOSTEA MERGE ‘NAINTE” – asa mi-a spus o bunica. „Mama m-a iubit pe mine, eu am iubit-o pe mama ta, ea te-a iubit pe tine, tu o sa iti iubesti fiul sau fiica.”
Aud tot mai des in jur parinti spunand ca nici bunicii nu mai sunt ce au fost odata. Ca nu mai au rabdare, ca sunt mai obositi, ca nu sunt dispusi sa se dedice 100% nepotilor si critica mereu ceea ce fac ei, tinerii parinti. Am stat sa ma gandesc de ce simte atat de multa lume acest lucru. Sau de ce se intampla asta…. Suntem o generatie care si-a facut familii mai tarziu si am devenit parinti atunci cand parintii nostri erau mult mai in varsta decat bunicii nostri. Poate de asta sunt mai obositi. Pe de alta parte cred ca generatia parintilor nostri s-a modernizat. Au facut facultati, multi au venit in orase, au avut acces la informatii mai multe, au avut job-uri de birou, au simtit ca au evoluat si acum, la pensie, doresc sa isi traiasca restul vietii facand multe lucruri si pentru ei. Ceea ce este minunat. O viata trebuie traita pana la capat cu grija si respect fata de tine, cu planuri, cu idealuri, cu pasiuni urmate. Generatia bunicilor a fost altfel. Bunicile au trait prin si pentru copii si nepoti, fara cariere dar cu o imensa credinta ca aceasta este datoria lor sfanta, mandre de realizarile copiilor, respectand si admirand ceea ce acestia au reusit sa faca, simtindu-se inferioare dar fericite cu acest sentiment, dispuse sa uite de sine doar pentru a-si vedea nepotii zambind fericiti. S-au pus cu siguranta pe ultimul loc si au uitat de ele. Nu stiu cum este mai bine sa faci.
Aud la fel de des cum generatia mea evoca imaginea bunicilor idilici, cu atata dragoste, incat parca mi-as dori sa fiu si eu in stare sa fiu o astfel de bunica.
Cred totusi ca de multe ori dragostea merge si ‘napoi.
Pentru cei grabiti sa contrazica: exista desigur si exceptii.