8022732338_6bd9dae6a7_b

Partea a doua: De ce sunt geloşi copiii?

Am aflat până acum că gelozia este o reacţie normală pe care, în mod sigur, o va manifesta fiecare copil. Acest amestec de gelozie şi furie este dificil de gestionat de către copilul mic, asta nu înseamnă că este uşor pentru copilul mai mare.

Este sănătos să ştie copilul că este normal să simtă sentimente contradictorii şi să îi spunem cum se numesc. Părinţii pot valida emoţiile trăite de copil dar nu este sănătos să încurajăm manifestarea lor în orice fel, iar atunci când dezaprobăm un comportament este necesar să-i propunem alte modalităţi de exprimare.

Gelozia este o reacţie normală, dar nu singura pe care o are un copil când se naşte un frate. De multe ori adulţii dau atât de multă importantă acestei conduite, încât îşi etichetează drept ”gelos” copilul. Tendinţa la generalizare este foarte obişnuită, dar nu este utilă. Este la fel de neproductiv să nu observi sau să nu numeşti şi conduită pozitivă în relaţionarea dintre fraţi.

Identificăm gelozia şi ca formă de rivalitate care apare între fraţi sau între copii în cadrul unui grup pentru a câştigă atenţia părintelui sau adultului.

Rivalitatea din cadrul legăturii fraterne are drept scop obţinerea exclusivă a iubirii părinteşti. Fiecare copil nutreşte ideea de a fi unicul copil iubit. Apariţia unui frăţior generează crize de gelozie, cu precădere copiilor aflaţi în etapa de egocentrism. Din nou putem vorbi de o alternanţă de iubire puternică şi ură, de data asta faţă de noul frăţior.

Părintele este mai preocupat de nevoile copilului mai mic, iar cel mai în vârstă poate manifesta o regresie în comportament, considerând că aşa poate beneficia de iubirea părintelui. Pe lângă asigurările verbale de constanţă a iubirii; delegarea unor sarcini spre copilul mai mare; cooptarea în îngrijirea celui mic, poate să întărească relaţia între fraţi şi să înlăture frica de abandon.

Când un copil îşi manifestă gelozia prin furie, agresivitate verbală sau fizică, violenţă – faţă de frate, părinte sau el însuşi, dar şi tristeţe ori izolare, copilul nu trebuie pedepsit. Este bine ca părinţii să poată înţelege că acest moment este unul care are un impact asupra tuturor membrilor familiei, să  vorbească împreună despre ceea ce se întâmplă, alegând modalităţi paşnice de a gestiona trecerea copilului cu uşurinţă prin aceste crize.

În grupurile de copii întâlnim gelozia şi că formă de apartenenţa, atunci când apar copii noi.

Aceştia sunt priviţi ca nişte intruşi şi sunt respinşi sau refuzaţi. În acest fel ei comunica apartenenţa la acel grup care are deja o componentă şi o identitate creată. Cu sprijinul adulţilor, copiii noi pot fi integraţi şi acceptaţi.

Uneori, comparaţiile în favoarea unora dintre copii pot să afecteze stabilitatea relaţională dintre copii sădind gelozie şi frici gratuite care scindează identitatea şi spiritul de echipă.

Fiecare copil este unic în felul lui şi trebuie tratat ca atare, nevoile unuia pot fi diferite de ale altuia – acestea sunt o provocare şi pentru părinţi şi pentru educatori.

Sentimentul de gelozie se poate suprapune pe teama de abandon şi se manifestă prin furie, tristeţe şi anxietate. Deseori părinţii nu văd ce se află în spatele manifestărilor, crescând riscul unor răspunsuri prin care sporesc şi mai mult teama şi nesiguranţa copilului.

Dacă un copil îşi manifestă frica de a fi lăsat la grădiniţă prin tristeţe şi plâns, iar părintele îi spune “dacă mai plângi nu mai vin după tine”, nesiguranţa copilului creşte şi mai mult.

Iată că, gelozia poate veni în tandem cu frica copilului de a fi lăsat într-un loc nefamiliar – grădiniţă, spital, casa bunicilor, loc de joacă – în care nu este prezentă şi figura de ataşament – mama, tata, bona. Şi mai puţin remarcat copiii pot dezvoltă trăiri de gelozie şi faţă de locul de muncă al părintelui sau frecventarea de cursuri, mers în delegaţii, concedii.

Părinţii pot eticheta greşit comportamentele de gelozie, aparent de neînţeles, iar situaţia se poate agrava, dacă părinţii nu intuiesc şi nu reflectează asupra cauzei acestor reacţii inadecvate. Cel mai adesea părinţii se amuză, îl şicanează pe copil, îi transmit că nu e normal să fie gelos şi uneori îl mustră sau îl pedepsesc.

A-l educa pe copil să-şi gestioneze gelozia încă din prima etapă de viaţă, îl va ajuta să creeze modele comportamentale la care să se raporteze şi când va fi adult. Aceste lecţii ale copilăriei, bine însuşite, vor dezvolta un adult cu un ataşament sănătos prins în relaţii stabile şi confortabile.

Despre Delia Aldescu, consilier psihologic, psihoterapeut si coach
Psiholog cu specializari in psihoterapie sistemica de familie si cuplu, hipnoza clinica, psiho-oncologie, programare neurolingvistica.
Mobil: 0733 098 444, e-mail: office@cabinet-psihologic-online.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.


+ 2 = three

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>