Am fost un copil mofturos la masă. Sau așa mi s-a spus toată copilăria. „Nu ai mâncat nimic”, mi se spunea deși eu eram sătulă. „Încă 8 linguri, mă îndemna bunica. Hai să numărăm!” deși organismul meu nu ar mai fi dorit nici măcar o lingură în plus. „Uite îți fac soldați din pâine și cașcaval, uite avionulllll, hai să îți citesc și tu mănânci! Mănânci tot din farfurie!” se supăra tata în final. Și încet încet am inceput să urăsc mâncarea, și corpul „numai piele și os” care niciodată nu voia să se ingrașe și să mă scape de chin.
Ochi dați peste cap, oftat și o stare de nemulțumire îmi dădeau sentimentul permanent că nu fac ceva bine, că îmi întristez bunicii sau părinții, că nu mă ridic la înălțimea așteptarilor lor, dar mai ales că îi dezamăgesc. Un sentiment puternic de vinovăție pe care l-am cărat cu mine până în adolescență și ale cărei efecte le simt și astăzi, când deși nu mai sunt piele și os, ci din contră am un respect foarte mic pentru tot ceea ce înseamnă mâncare.
Majoritatea meselor erau un stres pentru ca știam mai mereu că nu voi putea mânca tot din farfurie și că iar o să fiu nevoită să mă forțez și să o fac, pentru a nu dezamăgi din nou oamenii dragi. Când am putut să o fac am început să mă razbun pe mâncare aruncând-o pe ascuns.
Mi-am promis că eu nu îmi voi obliga copilul niciodată să manânce, că îi voi respecta corpul și deciziile culinare indiferent de cât de mic este. Că voi face orice îmi stă în putere ca mesele să fie o experiență frumoasă, o amintire dragă. Și m-am ținut de cuvânt. Nu a fost ușor pentru că nu știam mare lucru (încă nu știu) despre o alimentație sănătoasă și echilibrată. Am avut nevoie de multe informații din surse credibile și bine fundamentate. Și în lumea aceasta plină de păreri care mai de care mai neavizate, tare este greu să faci diferenta între surse de încredere si surse mai puțin sănătoase. Astăzi am un copil „mâncăcios”.
Și oricât aș supara cu credința mea nu mă pot opri din a o spune cu voce tare, în dorința de a ajunge unde se găsesc urechi deschise să asculte. Nu cred in copii mofturoși. Cred că de fapt toti copiii știu/simt exact cât de mult au nevoie să mănânce astfel încât să fie sănătoși, în afara cazurilor de copii bolnavi desigur. Nu cred că au copiii vreun cusur de fapt, ci modul în care părinții lor trateaza subiectul „masă” poate fi unul neadecvat. Uneori lipsit de respect față de corpul unui alt om (fie el un om mic), uneori plin de temeri și de frici mai mult sau mai puțin fondate, uneori cu empatie mai scăzută. De cele mai multe ori probabil că o fac din obișnuința propriei copilării sau pentru că pur și simplu nu au suficiente informații corecte. Nimeni nu o face din rea-credință ci din contră.
Țin mult ca alți copii să nu treacă prin ce am trecut eu în relația cu mâncarea și tocmai de aceea o dată pe an doresc să organizăm un eveniment LaPrimulBebe, în care să ne informăm intens cu privire la mesele micuților. Și astfel să evităm să avem un copil mofturos după care să alergăm cu lingurița, de care să ne milogim sau pe care să îl trântim epuizați în fața televizorului poate poate manâncă și el o linguriță în plus.
Stay tunned! Urmează evenimentul LaPrimulBebe de nutriție a copilului! Alături un medic specialist în nutriția copilului și adolescentului. Un medic pasionat de nutriție și de nutriție oncologică. Unde e pasiune și educație adevarată este întotdeauna multă valoare informațională!
Sâmbată la ora 11, echipa LaPrimulBebe va posta detaliile evenimentului. Din păcate și de data aceasta locurile sunt limitate so stay close! Puteți pune întrebări sub postare cu ce doriți să aflați de la medicul invitat.
Buna ziua, sunt mamica unui baietel de o luna si o saptamana. Va rog sa imi spuneti si mie cum ma pot inscrie in comunitatea LPB. Multumesc!
Buna Claudia,
Pasii aderarii la comunitate sunt scrisi in descrierea grupului la care vrei sa aderi.
Urmeaza pasii de acolo.
Multumim