Cazuri umanitare

Magicamp

LaPrimulBebe adoptă GriefCamp 2017, organizat de Magicamp

Mobilizarea mamelor și rezultatele campaniei #LPBIannis au fost mult peste așteptările noastre. Așa că, cu fondurile rămase după achitarea costurilor necesare operației și recuperării lui Iannis,  am decis să adoptăm GriefCamp 2017 şi să susţinem costurile organizării acestei taberei, în care 20 de copii de vârste diferite vor putea face un ...

Read More »
LPB Iannis

Campanie umanitară #LPBIannis

În fiecare an, LaPrimulBebe se împlică în două campanii umanitare împreună cu mamele din comunitate. Anul acesta, în mai, am ales să fim alături de Iannis, un băiețel puțin peste trei ani, care a fost operat pe creier deja de trei ori. Hidroencefalia congenitală, boala de care suferă, descoperită la două ...

Read More »
razvan iunie

Cazul umanitar Răzvan Popescu, susținut de LPB

LaPrimulBebe organizează campanii umanitare de două ori pe an alături de membrii săi. În campania umanitară din decembrie 2016, #LPBPrematur, LaPrimulBebe și-a propus ca pe lângă echiparea maternităților cu pompe de muls, să sprijine și cazul lui Răzvan – un băiețel de numai 12 ani care suferă de atetoză, paralizie cerebrală forma ...

Read More »
15541562_10155065641107454_2337865188700476665_n

Campania #LPBPrematur

In Romania 11% dintre nou-nascuti se nasc prematur. Anual mor 2500 de copii, dintre care 80% prematuri. Pentru un copil nascut prematur, laptele matern este un adevarat medicament: il protejeaza de complicatiile intestinale de temut ale prematuritatii, sustine dezvoltarea creierului, ajuta la maturitatea tuturor celorlalte organe, mai bine decat laptele praf. ...

Read More »
fullsizeoutput_760

CAKESHINE 3 by LPB

Una dintre mamele din comunitatea LaPrimulBebe, aflata la casa de copii Mia’s Children a surprins o scena emotionanta in care o fetita plangea, deoarece de ziua ei nu avea tort. Statisticile spun ca Romania are 40.000 de copii abandonati. LaPrimulBebe a creat programul Cakeshine by LPB prin care mamele noastre ...

Read More »
patrick

Campania LPB Patrick, by LaPrimulBebe

De doua ori pe an LaPrimulBebe se implica in campanii umanitare alaturi de membrii sai. Pana in prezent ne-am implicat in 11 cazuri si am strans peste 60.000Euro. Anul acesta, primul caz sprijinit de catre Asociatia LaPrimulBebe a fost cazul lui Patrick, un baietel de 1 an care care cantarea sub ...

Read More »
matcantf

Campania LaPrimulBebe, Maternitatea Cantacuzino

Colectiv, 30 octombrie, m-a schimbat definitiv. Am inteles cu fiecare celula, ca in caz de urgenta, ajuns in spitalele din Romania, avem de-a face cu o ruleta ruseasca. Statistic, fiecare roman ajunge in spital la urgenta, de minim 2 ori in viata. Da, avem inca multi medici foarte buni. Insa ...

Read More »
Simona-Manaila1

Campanie Simona Manaila, mama a doua fetite, bolnava de cancer

“LaPrimulBebe” a strans pentru cazul Simona Manaila, mama a doua fetite Ivona (2 ani) si Ingrid (5 ani), bolnava de cancer la san si metastaza pulmonara suma de 1300 Euro. Inceperea imediata a tratamentului era necesara. Cancerul la san a reactionat bine la tratament. Simona primeste tratamentul intr-un spital din Germania. ...

Read More »
11258910_10153531754492454_2293655639649941106_n

Umar langa umar pentru Luminita, campanie LPB 2015

Sunt impresionante toate cazurile de mame bolnave care nu stiu pentru cat timp vor mai putea sa isi stranga in brate copiii.  Luminita este verisoara unei vechi si active membre LaPrimulBebe si desi ea nu ne-a cerut niciodata ajutorul am aflat despre caz si ne-am pus imediat in miscare. Luminita ...

Read More »