COVER #LPBButonulRoșu

Campania Umanitară #LPBButonulRoșu

#LPBButonulRoşu #StartCampanieUmanitarăLPB2018

Am ajuns mai repede cu câteva minute și am așteptat-o în fața spitalului. Atunci când a ajuns a început să plângă. Am luat-o în brațe, puțin speriată, recunosc. Știam că micuțul ei este deja acasă. Mi-a spus că deși vine lunar la controale, încă nu poate intra pe poarta spitalului fără să izbucnească în plâns. Aici au locuit câteva luni. Zi de zi cu întrebarea dacă mai prind încă una.
Mamă a unei fetițe de cinci ani, membru activ LPB, un excelent profesionist la biroul ei și o femeie foarte stăpână pe ea. După nașterea celui de-al doilea bebe, a ajuns acolo unde mai toate credem că ajung doar copiii altora. La spital, cu un copil în stare foarte gravă. Mai precis la secția Terapie Intensivă nou-născuți Marie Curie, acolo unde ajung doar nou-născuții cu stare de sănătate la limită. Sunt trimiși din toată țara și primiți în funcție de gravitatea cazului. Aici nu contează cine le sunt părinții sau dacă au părinți. Aici contează doar cât de bolnav te naști. În această secție se tratează afecțiuni neurologice, pulmonare, malformații grave ale inimii, ale sistemului digestiv, renal sau tumori, operații pe creier, pe cord.

Irina mi-a spus printre lacrimi că bebelușul i-a fost transportat de urgență după naștere în această secție și ea a rămas în maternitate singură, goală, ca să se refacă. „Haide mergi, ridică-te, pune-te pe picioare, bebe are nevoie de tine”, așa îi spunea soțul. Astăzi știe că o făcea de teamă că ea nu-l va mai prinde în viață.
Am intrat în secție, după ce ne-am echipat. Medicul Cîrstoveanu ne-a explicat tot ceea ce fac ei acolo. Cu răbdare, cu calm, ca și când nu mai avea nimic de făcut în acea zi. Senzația a fost că am intrat într-o navetă spațială, atât de multe fire, monitoare, pompe, luminițe erau. Ceea ce m-a surprins întâia oară a fost liniștea. Primul gând a fost „wow, ce frumos și în ce liniște se lucrează aici”. Apoi l-am văzut în incubator! Era puțin mai mare decât o sticlă de apă de jumătate de litru cu multe, multe fire în el. Prea multe! Mi-au dat lacrimile instantaneu. Am realizat că liniștea aceea nu ținea de profesionalismul cadrelor medicale, deși el există în cantități uriașe, ci de faptul că în această secție bebelușii sunt intubați. Un bebeluș intubat nu poate plânge.
Liniștea e lupta cu moartea, cu viața, cu șansa fiecărei ore în plus. Vizavi de el un bebeluș mai mare, o fetiță. Seamănă cu Tara, am gândit îngrozită. „Pleacă astăzi acasă”, mi-a spus mama cu lacrimi în ochi. Aici se eliberează un loc doar atunci când pleacă un bebeluș acasă la el sau acasă printre stele.
Abia respirând m-am întors spre medic și l-am privit mai bine. O mână de om și un suflet cât un munte care și-a dedicat întreaga viață copiilor bolnavi. Arată obosit și totuși plin de energie. De dimineață însoțise un bebeluș în străinătate, la spitalul pe care îl găsise și care îi dăduse o șansă în plus la viață. A revenit în aceeași zi în țară. Nu a mers acasă, ci la spital, acolo unde și-a văzut bebelușii și s-a întâlnit cu noi.
Acest OM a căutat șanse și a dus peste 300 de copii în străinătate, de multe ori pe banii lui. Zboară cu low cost, nu își permite mai mult. A construit o secție de terapie intensivă de la zero și atunci când nu profesează învață, se instruiește la cele mai bune școli și spitale din afară și caută fonduri ca să își îmbunătățească secția. Statul nu l-a susținut la început, însă acum vine să învețe din secția lui și asta îl bucură. Ne-a povestit că diferența dintre rata mortalității într-o astfel de secție din România și USA o face eroarea umană. Că într-o secție în care zeci de aparate monitorizează și susțin sute de funcții ale unui bebeluș, o singură secundă de oboseală sau o suprapunere a două urgențe poate costa o viață sau un handicap pe viață. Într-un sistem normal, într-o astfel de secție, un bebeluș are două asistente dedicate în permanență. În România există doar o asistentă la șapte copii. Când ne spune asta o văd pe Irina că plânge, deși s-a retras în spate ca să nu o vedem. Ne povestește mai târziu cum o astfel de eroare umană de câteva secunde a făcut din bebelușul ei un caz cu repercusiuni pe viață.
Medicul continuă „Cred că viața a câțiva pacienți ne-a marcat în mod major în secția noastră. Puteam să considerăm că se întâmplă, dar nu am fost mulțumiți cu asta.
Unui băiețel în stare foarte gravă, pe care îl tratam de peste 6 luni de zile, într-o seară, din greșeală, senzorul de pulsoximetrie i-a ieșit, stația centrală nu a remarcat acest lucru deoarece nu era montat alt senzor, deci nu mai aveam nici o alarmă de la monitoare. Asistenta a trecut prin fața ușii spre alt copil, nu a remarcat. Nici medicul care se uita la monitoare.
Din fericire cineva a venit și s-a uitat întâmplător. Copilul era deja în arest cardiac, a fost resuscitat, a ieșit din criză, dar “am avut noroc”. Nu aș mai vrea să aud asta niciodată, la niciun alt pacient. ”
Cealaltă fetiță era aproape bine, trebuia detubată, deconectată de la aparate. Nimeni nu a văzut, dar mișcându-se în incubator s-a obturat un tub, aparatul de alarmă spunând “obstructed tubes”. Nimeni nu a văzut, fiecare fiind ocupat cu alți copii. Au remarcat după un minut. Un minut! Dar un minut prea târziu.

Secția are nevoie de un sistem de supra-monitorizare pe care noi o să-l numim #ButonulRosu, pentru a ne fi mai simplu. El se numește de fapt SINC (Siguranța Îngrijirii Nou-Născuților Critici). Acest sistem avertizează în timp real medicii și asistentele de orice avarie a aparaturii conectate la bebeluș, de scoaterea oricărui tub (se întâmplă des, bebelușii mișcându-se) și de orice eroare a medicaţiei. Acest sistem ar reduce eroarea umană într-o proporție uriașă, crescând fabulos șansele la viață și la lipsa oricărui handicap. Faptul că preț de câteva secunde nimeni nu a sesizat o detubare a unui bebeluș poate avea urmări fatale. Iar într-o secție cu 27 de incubatoare și câteva asistente acest lucru este mai mult decât o teorie, el se întâmplă des, prea des. De multe ori se întâmplă lucruri grave în paralel. Nu poți fi în două locuri deodată și atunci alegi. Pe cine alegi?

Un sistem pentru care nimeni nu pare să mai găsească fonduri, pentru că, nu e așa „uite câte aparate aveți în secție, alții nu au nimic!”. „Eu lupt până la capăt pentru copiii mei din secție. Dacă eu știu că există undeva o aparatură care le dă șansa să supraviețuiască, datoria mea este să lupt să o am. Nu are cum să mă oprească faptul că alte locuri nu sunt atât de dotate. Nouă ne mor copii aici și putem opri asta. Avem peste 300 de bebeluși anual și încă mor, când ar putea trăi. Operăm copii cu succes și mor din cauza unor erori ce pot fi eliminate cu un simplu sistem. E de neconceput.”
Eu cred că Dumnezeu nu a făcut față și a trimis pe Pământ oameni ca medicul Cîrstoveanu, pentru că altfel nu îmi pot explica de unde. De unde atâta iubire, determinare, dedicare, forță ca să facă ceea ce face. De unde atâta timp? Acest om trăiește pentru viața unor copii necunoscuți. Zi de zi!
Ne-a arătat un ecran gol pregătit pentru butonul roşu. Aici ar fi semnalată o alarmă atunci când apare o anomalie într-una din boxe. Ne va apărea pe telefon, chiar dacă suntem acasă, și pe telecomanda pe care o purtăm la noi în permanență. Atâția copii ar avea șanse!”

Am părăsit spitalul în tăcere. Am mers în mașină alături de Oana în tăcere. Nu era nimic de spus. Într-o țară plină de mitocănie, probleme, sărăcie, durere, nepăsare, hoție, nesimțire există oameni care parcă nu sunt de aici, de pe Pământ. Și care ne dau nouă, celor care trăim aici, bucăți din ei. Te smerește, te echilibrează, pune lumina în tine. Și odată intrat acolo nu ai cum să nu îți dorești să dai ceva înapoi.
Așa cum este această mamă LPB care dorește să facă ceva pentru locul în care fiul ei a primit șansa să o cunoască mai bine. Așa cum sunt toți părinții care au trecut pe-acolo.

#LPBButonulRoșu este misiunea primei noastre campanii umanitare LPB 2018, în care ne propunem să strângem suma de 71.000 Euro.
Cu ajutorul ei putem echipa cu #LPBButonulRoșu 8 boxe de spital. În această secţie fiecare copil “locuieşte” într-o boxă separată. Dacă reuşim să strângem 88.000 Euro am putea echipa 14 boxe, şi cu 105.000 Euro am putea echipa toate boxele din această secţie.
Sperăm ca şi de data aceasta multe, multe mame să se aşeze una langă alta pentru a fi aripi pentru sute de mame care nu şi le mai pot ridica de jos şi pentru cei 300 de copii care locuiesc acolo în fiecare an.
Să avem o licitaţie plină de umanitate, iubire, speranţă și voie bună. Aceea cu care putem urca orice munte.
“It’s a beautiful day to save lives, people!”